LILIACUL DISTRUGE DAUNATORII DIN AGRICULTURA

Din cauza modului în care arată, liliecii sunt consideraţi de mulţi nişte animale periculoase şi agresive. Deşi par nişte creaturi înfricoşătoare, liliecii sunt elemente-cheie în ecosistemele locale. Iată doar câteva dintre motivele pentru care nu trebuie să subapreciem acest mamifer.

Asigură un control important al dăunătorilor în agricultură. Dacă aveţi în apropierea culturii o colonie de lilieci, nu mai trebuie să folosiţi pesticide, aceste animale fiind o varinată ecologică pentru coltrolul dăunătorilor. Unele exemplare pot mânca într-o oră mai mult de 600 de insecte zburătoare. Liliecii se găsesc pe întreaga planetă. Capacitatea de a zbura, le-a permis liliecilor să călătorească şi să trăiască în toate colţurile lumii, cu excepţia Arcticii şi a Antarcticii. Sunt animale nocturne şi se adăpostesc în peşteri, în mansardele caselor sau sub poduri. Numai în Statele Unite există ce puţin 45 de specii de lilieci.

Deşi liliecii nu sunt orbi, pentru a se orienta în spaţiu şi a vâna prada ei se folosesc de ecolocaţie. Animalul emite o serie de sunete cu frecvenţă înaltă, care ricoşează din obiecte sau obstacole şi revin sub formă de ecouri; acestea sunt recepţionate individual, cu fiecare ureche în parte, astfel, liliacul putând să calculeze direcţia, distanţa şi să determine natura obiectelor din jurul său.

YouTube player
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.