
Liceele agricole vor avea sustinere financiara din partea MADR! Hotarare ADOPTATA


Susținerea financiară a liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost aprobată! Decizia a fost luată în urma ședinței de guvern din data de 9 iulie, în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea.
Așadar, se creează cadrul legal necesar privind stabilirea modalităților și condițiilor în care se realizează finanțarea celor 57 de licee cu profil preponderent agricol de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în conformitate cu prevederile Legii nr. 57/2019 care completează Legea educației naționale nr. 1/2011.
Susținerea financiară se realizează în baza unui Program anual de finanțare a investițiilor specifice activității de învățământ, precum și a cheltuielilor materiale necesare funcționării liceelor, aprobat prin hotărâre de către consiliul de administrație al liceului, pe baza unei fundamentări și este avizat de către autoritățile administrației publice locale pe raza cărora funcționează respectivele licee și se aprobă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Finanțarea cheltuielilor se asigură de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul MADR, fiind aprobate anual prin Legea bugetului de stat.
De asemenea, în vederea relansării învățământului liceal agricol, MADR vizează și îmbunătățirea calității procesului de învățământ printre care: susținerea înființării de noi specializări/calificări profesionale care să fie în concordanță cu noile cerințe ale agriculturii moderne, fundamentarea cifrei anuale de școlarizare, îmbunătățirea structurii organizatorice a liceelor, perfecționarea cadrelor didactice de specialitate, reactualizarea manualelor școlare, organizarea stagiilor de practică funcție de cerințele și opțiunile elevilor și ale angajatorului, precum și promovarea învățământului dual.
Prin implementarea acestor măsuri de dezvoltare a învățământului liceal agricol românesc, MADR urmărește realizarea obiectivului de întinerire și profesionalizare a forței de muncă din agricultură în concordanță cu progresul realizat în acest sector.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























