
LEGEA PREVENTIEI – PRIMA ABATERE NU SE PUNE DACA E CORECTATA


Legea prevenţiei publicată săptămâna aceasta în Monitorul Oficial vine cu prevederi prin care prima amendă pentru contravenţii din domenii precum educaţia, turismul, piaţa muncii sau agricultura sunt anulate dacă cei vizaţi corectează greşelile. Amenzile sunt cuprinse între 100 de lei, dar pot ajunge şi la 50.000 de lei.
O prevedere importantă din legea educaţiei, prin care este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării calităţii de autor al unei lucrări de licenţă sau de doctorat, este anulată la prima amendă, care prin lege este stabilită între 5.000 şi 50.000 de lei.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























