În urmă cu câteva luni de zile, o inițiativă de modificare pentru Legea arendei a fost depusă în Parlamentul României în procedură de urgență. În propunere, perioada minimă pentru contractele de arendă este de 10 ani, o măsură mult așteptată de o parte dintre fermieri.
Cu toate acestea, se pare că legea ar putea suferi noi modificări, iar perioada minimă de arendare să mai scadă. Președintele Comisiei de Agricultură din Senatul României, George Scarlat, a explicat motivele, în emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea la AGRO TV.
”Marți, ora 10:00, invităm toate formele asociative pentru a dezbate, întrucât sunt câteva aspecte în cadrul legii în care și fermierii mici vor câteva amendamente. În primul rând, în propunerea legislativă, durata arendării este de minim 10 ani. Fermierii mici care vor să se dezvolte, să ajungă la 100, 200, 500 de hectare, spun că dacă fermierii mari încheie contracte pe o perioadă lungă, ei vor sta pe bară 10 ani de zile și nu vor mai reuși să încheie contracte. Vom dezbate și vom vedea. Propunerea din partea Comisiei de Agricultură din Senat ar putea fi să coborâm perioada la minim 7 ani.
Noi suntem deschiși și vom face ceea ce vor dori, în parte, fermierii, și îi așteptăm la dezbateri. (…) E așteptată această lege, din păcate nu va fi finalizată până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare. Cu siguranță va putea fi aplicată de anul viitor și îmi iau angajamentul că în luna septembrie va fi la camera decizională, Camera Deputaților și sperăm că va trece repede. Fermierii nu mai pot să stea la șantajul proprietarilor. Ceea ce era acum câțiva ani în Moldova și partea de sud, este acum la nivel de țară, fiindcă toți dau în arendă pe un an de zile și întreabă fermierii ce culturi aplică, pentru a merge să depună la APIA. De aceea avem lista aceea de 800.000 de fermieri activi, dar în realitate nu cred că sunt nici măcar 200.000. Ușor ușor va exista o epurare în acest sens.
Legea mai clarifică și alte aspecte, cu privire la subarendarea totală sau parțială, aceasta fiind interzisă sub sancțiunea nulității absolute. Singura excepție este cea a schimburilor de utilizare a terenurilor între fermieri”, a precizat George Scarlat pentru AGRO TV.
Fermierii spun că o eventuală scădere a perioadei minime de arendare nu ar fi deloc benefică, pentru că fermierii nu mai au garanția amortizării investițiilor pe care le fac. Potrivit fermierului Florin Ciurdariu din județul Bihor, investițiile în utilaje agricole performante se amortizează în 10 ani de zile, astfel că un contract de arendă pe o durată mai scurtă ar fi inoportun.
”Știți foarte bine cât costă o combină. De la 150.000 euro la 600.000 euro. Lucrez în agricultură de ceva timp și pot să vă spun că unei combine îi trebuie 10 ani de zile ca să se amortizeze, pentru că ea lucrează 2-3 săptămâni vara, 2-3 săptămâni toamna, în rest stă. 400.000 euro pentru o combină sunt bani. Dacă eu fac un contract de arendă cu proprietarul pentru 1, 2, 5 ani de zile, nu o să îmi amortizez utilajele. Dacă eu iau un teren slab, îmi trebuie 5 ani de zile ca să îl aduc pe linia de plutire”, a explicat Florin Ciurdariu pentru AGRO TV.