Fermierii români așteaptă de multă vreme noi reglementări privind legea arendei și comasarea terenurilor agricole, însă circuitul parlamentar se pare că îngreunează din nou situația. Deși acest proiect de lege a trecut prin comisiile de agricultură din Parlament, el a rămas blocat la Comisia Juridică, acolo unde stă deja de un an de zile.
În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea i-a invitat pe președinții celor două Comisii de Agricultură din Parlamentul României, Adrian Chesnoiu și George Scarlat, pentru a lămuri problema legată de legea arendei.
”Există un proiect de lege care a trecut de toate comisiile, a trecut de tot circuitul parlamentar și în momentul de față este la Comisia Juridică din Camera Deputaților. Am discutat și eu, și domnul Scarlat, cu cei din conducerea respectivei comisii, încercăm să o deblocăm să o aducem cât mai repede în Plen. Prevede 7 ani minim contract de arendă, posibilitatea subarendării între arendași. Adică dacă ai un contract în arendă și vrei să faci schimb cu un vecin, poți face acest lucru. Legea arendei a funcționat până în 2009, a fost modificată prin Codul civil și este acest proiect de lege de modificare care vine din legislatura trecută. Sper să fie deblocată și să o aducem la vot”, a precizat președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, Adrian Chesnoiu.
De partea cealaltă, senatorul George Scarlat a subliniat că există anumite probleme în ceea ce privește constituționalitatea legii, acesta fiind motivul pentru întârziere.
”Am discutat cu colegii mei din Comisia Juridică și mi-au spus că sunt câteva probleme ce trebuie dezbătute pe Codul civil din punct de vedere al constituționalității. Nu mi-au spus de ce anume”, a subliniat președintele Comisiei de Agricultură din Senat.
Cei doi președinți au convenit în timpul emisiunii să meargă împreună la Comisia Juridică pentru a discuta cu membrii respectivei comisii, astfel încât să deblocheze legea arendei cât mai repede.