15 aprilie 2021 - 19:29

Lecția georgiană: Cum să faci o strategie națională bazată pe vinuri. Ce are de învățat România?

Georgia, o țară caucaziană mică și nu din cale-afară de bogată, scăpată recent dintr-un război urât cu rușii, face tone de bani din vin, dupa ce și-a construit cu inteligență o strategie de țară bazată în întregime pe vin.

Prezentă astăzi, în prima zi a conferinței internationale organizată de Institutul de Economie Agrară al Academiei Române, desfasurată online, domnișoara Nino Sachaleli de la Universitatea Tehnică din Tbilisi a împărtășit participanților din experiența Georgiei.

Ea a susținut prezentarea intitulată “Vinul ca produs agricol și de agroturism”.

Cum ziceam, Georgia e o țară micuță, de 4 milioane și jumătate de locuitori și doar mai puțin de 70.000 de kilometri pătrați, preponderent muntoasă.

Și cu toate astea georgienii au o mare bogăție: 525 de soiuri endemice de viță-de-vie. Dintre care 437 de varietăți de viță-de-vie păstrate în colecții, și 30 dintre acestea utilizate în mod comercial în prezent.

Vestită pentru cultura vinului, ce datează la ei din antichitatea îndepărtată, georgienii sunt deținătorii metodei de vinificare “Qvevri”, care presupune folosirea unor vase uriase din argilă arsă, îngropate sub nivelul solului, metodă recunoscută de UNESCO și intrată în patrimoniul cultural intangibil al umanității.

Pentru georgieni, vinul este un produs agricol care le dă un avantaj competitiv pe care încearcă să-l exploateze la maxim, chiar dacă piața globală a vinului este dominată de tările dezvoltate.

Așa s-a ajuns ca pentru mai multe regiuni ale Georgiei vinul să fie principala sursă de venit.

E clar că georgienii ăștia nu se joacă… Și cum ar face-o când țara lor este numită “leaganul vinului”, la ei fiind prima dată “domesticită” vița-de-vie sălbatică.

Semințe mai vechi de 8000 de ani din soiul de viță local Rkasiteli au fost descoperite în vase de argilă arsă, indicând o cultură extrem de profundă și sofisticată a vinului pe aceste meleaguri caucaziene.

În Georgia sunt 8 mari zone viti-vinicole: Kakheti, Kartli, Imereti, Meshketi, Racha, Lekhkhumi, Abhazia, Adjara, Guria și Samegrelo.

Georgia exportă spre toate azimuturile, în îndepărtata Japonie, dar și în Olanda, China, Rusia și Marea Britanie, plus alte câteva zeci de țări.

Țara caucaziană practică și un turism foarte sofisticat bazat pe vinurile sale excepționale. Drumul vinului georgian lansat în anul 2012 conectează nu mai puțin de 211 de crame vestite distribuite pe toata suprafața republicii caucaziene. Dintre acestea 122 sunt situate în regiunea Kakheti — una din cele mai vestite.

 

 

Pe zona de turism georgienii s-au prins că doar o combinație desteaptă de marketing, investiții și o ospitalitate desărșită poate fi ecuația câștigătoare.

Haideți să vedem acum ce ar putea învăța România din experiența georgienilor?

Există mitul conform căruia dacii ar fi fost mari viticultori și doar decizii radicale ale regilor acestora ar fi dus la stârpirea viței-de-vie, pentru a mai păstra sub control căt-de-cât “darul” beției, foarte răspândit, se pare, printre autohtoni.

Peste secole, însă, (în interbelic), în mari bazine viticole se putea bea fie “cu burta”, fie o zi întreaga (și încă o noapte!) pentru sume de bani ridicol de mici, tocmai pentru că vinul era destul și uneori mai disponibil ca apa.

Țara noastră are o suprafață mult mai mare decât Georgia, subfolosită, dacă este sa ne gândim la zonele care se pretează la viticultura, sau care au fost istoric cultivate cu viță-de‐vie.

România deține soiuri autohtone, foarte vechi, dintre care menționăm: Creața (Riesling de Banat), Galbena de Odobești, Grasa de Cotnari, Feteasca albă (Pasărea, Poama fetei), Feteasca regală (galbena de Ardeal, Dănăsâna), Tămăioasa romănească, Băbeasca neagră (rara neagră, Caldărușa, Crăcana), Busuioaca de Bohotin (Tămăioasa vânătă de Bohotin, Busuioaca neagră), Cadarca (Lugojana), Feteasca neagră. 

Acestor soiuri li se adaugă și alte soiuri autohtone cum ar fi: Ardeleanca, Bășicata, Berbecel, Cionic, Frunza de tei, Cruciulița, Frâncușa, Plăvaie, Bărghina, Roșioara, Bătuta neagră, Negru moale, Negru de Sariochioi, Negru Vârtos, Șarba, Vulpe, Zghihara și altele.

Avem de câțiva ani și un drum incipient al vinului care leagă câteva crame din zona Dealu Mare. Dar acest drum ar trebui să se conecteze și cu alte bazine viticole, cel mai simplu și natural ar fi o extensie către Vrancea, și alta către Argeș. Și un alt drum în Dobrogea care să conecteze Ostrovul cu Niculițelul, trecând prin zone mult mai puțin cunoscute, dar care au un potențial uriaș.

În zona de fond genetic, expertul buzoian Cornel Vănătoru propunea recent, într-o conversație cu un reporter Agro TV, constituirea unei bănci de gene specializate, care sa identifice, secvențieze și prezerve (din toate punctele de vedere, inclusiv legal) tocmai soiurile românești vechi de viță-de-vie.

Există inclusiv fonduri importante pentru diferite componente de investiții în vini-viticultură, unele din ele anunțate foarte recent de MADR și APIA, despre care am relatat deja cu lux de amănunte zilele trecute.

Ar mai fi necesară o strategie unitară la nivel național și un marketing inteligent, care să conecteze cât mai mult din resursele existente și să asigure o promovare globală profesionistă.