La un pas de TRAGEDIE! Un fermier a încercat să se sinucidă din cauza datoriilor

criză fermier, Farm To Fork rabla pentru tractoare
Imagine ilustrativa, Sursa: istockphoto.com
Disperarea atinge cote maxime în rândul fermierilor din zonele cele mai afectate de secetă ale țării. În emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”, fermierul Laurențiu Baciu ne-a relatat un episod tragic petrecut în județul Bacău, unde un fermier a încercat să se sinucidă, nemaiavând cu ce să-și plătească datoriile.

”Vreau să vă spun în premieră, poate aud și oficialitățile. La Bacău a apărut deja primul caz de tentativă de sinucidere a unui fermieri care nu poate să-și plătească datoriile, un fermier destul de copt în agricultură, de vreo 45 de ani, care n-a mai rezistat și a vrut să se sinucidă. Noroc de familie că l-a găsit la timp și acum stă într-o stare foarte gravă la spital. Trebuie să spunem și lucrul acesta, pentru că acestea sunt efectele. Sunt sume colosale băgate în pământ, de unde nu se mai ia nimic”, a spus Laurențiu Baciu în direct la AGRO TV.

Potrivit fermierului băcăuan, mulți fermieri din zonă se află în pragul falimentului, iar singura soluție salvatoare este o intervenție urgentă din partea statului, prin acordarea unor despăgubiri.

”Trebuie făcut un efort din partea Guvernului, cum s-au împrăștiat în țara asta miliarde de euro pe apa sâmbetei, se poate face un efort pentru reactivarea unui sector de activitate foarte important, dacă nu cel mai important pentru existența omenirii. Este vorba despre securitatea alimentară aici”, a mai precizat Laurențiu Baciu.

Acesta consideră că apelurile la calm din partea guvernanților nu au făcut altceva decât să afecteze prețurile grânelor, astfel că fermierii au avut și mai mult de pierdut din această cauză.

”Acele declarații ale oficialităților că situația nu este atât de critică au mai produs încă un rău. Cumpărătorii, auzind ce spune ministerul și premierul, pe zi ce trece tot scad prețurile la achiziție. Și mai e încă o lovitură pentru fermieri, pentru că pe puținul pe care l-au obținut mai iau și un preț prost. (…) Chiar am auzit, nu de mult, o declarație cum că la porumb stăm bine. Eu vă spun acum că n-o să avem porumb. Poate nu se cunoaște realitatea din teren. Oamenii de la țară, care au fiecare câte 1-2 hectare, au început deja să umble din sat în sat să caute să cumpere porumb. Realitatea aceasta nu se cunoaște”, a mai spus Laurențiu Baciu.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.