La doar 20 de ani reușește să dețină o fermă cu peste 400 de capete de ovine

ovine

La doar 20 de ani, un tânăr fermier reușește să gestioneze o fermă cu peste 400 de capete de ovine. Ferma i-a devenit principala activitate în care reușește să se dezvolte profesional, dar și să obțină un profit considerabil. 

Este vorba despre Mihai Marius Iulian, din comuna Tufești, județul Brăila, care este și încă student în anul II la ,,Facultatea de Inginerie și Agronomie” din Brăila. Dragostea pentru animale i-a fost insuflată de la tatăl său, care este la momentul actual partenerul de afaceri.

La doar 20 de ani reușește să dețină o fermă cu peste 400 de capete de ovine Afaceri ovine

„Împreună cu familia gestionăm o fermă cu aproximativ 400 de capete de oi, de rasă Merinos de Palas, și pot să spun că este o afacere din punct de vedere financiar avantajoasă. Ne dorim în viitor să investim și mai mult, pentru a face o fermă mai mare, dar și mai performantă din punct de vedere tehnologic”, a povestit tânărul fermier. 

În plus, fermierul spune că pentru fermă încă nu au fost accesate fonduri europene, însă în viitor își dorește să le acceseze. 

O mare parte din mieii pe care îi deține merg spre export în țările arabe, iar produsele obține din laptele din fermă, sunt vândute în piețele locale: „Cea mai mare parte dintre mieii merg spre țările arabe la export, iar brânza și alte produse lactate le comercializăm în piețele din zonă”, a subliniat Marius Iulian. 

Un alt lucru pe care încearcă să-l valorice fermierul este lâna de oaie, din care obține îngrășământ. 

„Nu avem o rețetă specială pentru a obține îngrășămândul din lână de oaie. Pentru a obține acest îngrășământ este necesar ca primăvara lâna să fie amestecată cu gunoiul de grajd lăsat în fermenttat, iar toamna îngrășământul obținut trebuie aplicat pe teren. Acest îngrășământ ajută la reținerea apei în sol, ceea ce este o mare provocare în zona Brăilei, care din păcare, în ultimii ani, se confruntă cu seceta”, dezvăluie din secrete fermierul. 

 

 

Picture of Liliana Postica
Liliana Postica

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.