
Italia, Croația și Grecia – destinații pentru mieii românești de Paște


Ciobanii bistrițeni au vândut anul acesta la export peste 6.200 de miei, în Italia şi Croaţia, ţări care se pregătesc să sărbătorească Paştele catolic, la sfârşitul acestei săptămâni, dar şi în Grecia, unde preparatele din carne de miel se regăsesc în multe restaurant, informează AGERPRES.
Conform datelor furnizate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bistriţa-Năsăud, 3.800 de carcase de miel, însumând peste 34.000 de kilograme, au fost vândute în Italia.
Alţi 2.407 miei au fost vânduţi în viu atât în Italia, cât şi în Croaţia şi Grecia, preţul mediu de vânzare fiind de 22 de lei kilogramul.
Totodată, crescătorii de oi din Bistriţa-Năsăud au furnizat 2.348 de miei şi către unităţi din ţară.
Potrivit directorului DSVSA Bistriţa-Năsăud, Ioan Bogolin, în perioada următoare, odată cu apropierea Paştelui ortodox, se aşteaptă să crească livrările către Grecia.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























