22 septembrie 2021 - 14:28

ISU, pus pe jar de un urs azi-noapte!

În România, aproape că nu mai există zi în care populația să nu fie pusă în pericol de apariția vreunui urs.

Astfel, în noaptea de duminică spre luni, un urs şi-a făcut apariţia, în zona locuită a comunei Bicaz Chei, a transmis ISU Neamţ. Oamenii din comună au primit mesaje de avertizare să nu părăsească locuinţele.

„Aseară, în jurul orei 23,21, a fost semnalată prezenţa unui urs în localitatea Bicaz Chei, la intrarea dinspre Lacu Roşu. ISU Neamţ a transmis mesaj de avertizare prin RO-ALERT pentru locuitorii din comuna Bicaz Chei”, a precizat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Reprezentantul ISU spune că în județul Neamț este pentru a şaptea oară în ultimele săptămâni când urşii îşi fac simţită prezenţa în zone locuite de oameni. Astfel de situaţii au mai fost înregistrate la Bicaz, Taşca şi Grinţieş, iar acum la Bicaz Chei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.