Nu încape îndoială că irigațiile reprezintă punctul cheie în obținerea unei producții ridicate la cultura porumbului, din moment ce seceta este aproape anual prezentă la noi în țară.
Există mai multe metode de irigare, de la cele mai simple, ca irigarea prin inundare, la cele mai performante, precum irigarea prin picurare.
În actualul context al scumpirii energiei, al crizei de apă și a scumpirii azotului, metoda cea mai performantă de irigare (și nu doar irigare-fertirigare) este irigarea prin picurare, care în ultimii ani și-a făcut apariția în sudul țării.
Iată câteva avantajele imbatabile pe care le aduce irigarea prin picurare:
– aplicarea apei foarte uniform;
– posibilitatea aplicării apei impreună cu fertilizanți;
– fertirigare;
– presiune redusă;
– cantitate de apă mai mică;
– control ușor asupra cantității de apă aplicate.
Desigur, există și câteva dezavantaje în ceea ce privește irigarea prin picurare, cum ar fi prețul instalării anuale a sistemului, filtrarea apei, atacul rozătoarelor sau al păsărilor, suprapresiunea ori montarea instalației, însă nu încape îndoială că în actualul context este cea mai potrivită/adaptată metodă de irigare.
Fiind o metodă aparte de irigat este nevoie de o genetică adaptată pentru asemenea sistem.
Ce trebuie să aibă un hibrid pentru a putea fi recomandat la picurare? Foarte simplu:
– toleranță la densități ridicate – peste 80.000 de plante recoltabile la hectar;
– productivitate superioară;
– toleranță la pricipalele boli ale culturii (aici chiar apar);
– tulpină foarte puternică.
Genetica Corteva a demonstrat că are toate aceste calități, astăzi recordul mondial de producție este de peste 38 tone/ha la un hibrid Pioneer – P1197 AMX, iar principala noastră recomandare este din aceeași mamă – P0937, hibridul cel mai adaptat și utilizat de fermierii ce irigă.

Echipa tehnică a Corteva efectuează anual teste utilizând această tehnică de irigare, astfel încât este în măsură să facă fermierilor cele mai corecte recomandări din piață, având în vedere performanța ridicată a actualului portofoliu.
În funcție de ce dorește să obțină fermierul, Corteva Agriscience vine cu trei grupe de propuneri:
– FAO 300-400: P9415, P9944 și P9978 – producții de 14-16 t/ha, fără nevoie de uscare și consum redus de apă și îngrășământ;
– FAO 400- 500: P9911, P0260 și P0710 – producții de 16-18 t/ha, consum moderat, uscarea fiind opțională, după caracteristica anului;
– FAO 500-550: P0937, P1441 și P1551– producții de 18-22 t/ha. În acest caz vorbim de cele mai mari producții, dar și investiția în apă și fertilizare va fi pe măsură, iar uscarea, de asemenea, este necesară. În cele mai multe cazuri se va recolta la peste 18% U.
Dacă vorbim de irigarea prin picurare, vorbim în realitate de performanță ridicată, iar când vine vorba de performanță, hibrizii de porumb Pioneer sunt câștigătorii clari și singurele produse ce deblochează accesul către producții record.