IRESPONSABILITATE! Pericolul coronavirus, neglijat in mediul rural

Restricțiile impuse pentru stoparea răspândirii virusului COVID-19, dar și pentru a preveni îmbolnăvirile sunt arhicunoscute, doar că în cea mai mare parte iresponsabilitatea unor semeni de-ai noștri face ca uneori să fie încălcate cu buna știință . Paradoxal mai mult în mediul rural, tocmai acolo unde întâlnim segmentul de vârstă cel mai vulnerabil, cel al persoanelor trecute de 65 de ani, cunoscut fiind faptul că la sate au ramas mai mult vârstnicii. Oamenii nu înțeleg sa respecte nici autoizolarea la domiciliu , nici restricțiile de circulație, ce sa mai vorbim despre  declarațiile pe propria răspundere pe care mulți le iau în glumă. 

Sătenii circulă aproape nestingheriți, neglijând total faptul că astfel își pun în pericol propria viață, dar și pe a acelor din jur, pe de o parte, iar pe de altă minimalizează total și faptul că dacă vor fi prinși riscă amenzi usturătoare. Nu sunt foarte convinși nici de importanța purtării măștii sau a mânușilor, însă când o vor face se prea poate să fie târziu, îmbolnăvirea să se fi produs deja.

Pentru mulți dintre ei este important acum, când vremea permite încă, să meargă pe jos, cu căruțele sau mașinile la cumpărături care nu intră nici pe departe în categoria celor de strictă necesitate, de la materiale de construcții, până la cele necesare în gospodărie acum în prag de primăvară.  

Tocmai de aceea oamenii legii au intensificat controalele, iar acolo unde au considerat necesar, pe lângă sancțiuni au procedat la punerea în carantină a celor care încalcă regulile cu bună știință, pentru cele mai neînsemnate treburi.

Articol scris de: Elena Picu

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole