Ionică Nechifor, oier: Deja se exportă oi în Iordania, dar prin centrul de carantină se va face din toamnă

ovineVestea că ciobanii români vor putea exporta în Iordania este doar una dintre puţinele bune pe care le-au primit crescătorii de ovine în ultima perioadă.  Aceştia au aflat că au fost trimise buletine care atestă că animalele din România sunt sănătoase şi în Kuwait  şi în alte state arabe, aşa că este de aşteptat ca şi aceste ţări să îşi deschidă graniţele pentru români.
„De fapt, deja se exportă în Iordania, iar din 1 septembrie vom putea exporta şi prin centrul de carantină care va fi deschis în Iordania. Reprezentanţii ANSVSA nu stau şi ne-au anunţat că au trimis buletine şi în alte state”, a declarat Ionică Nechifor.
Până în acest moment au fost exportate circa 140.000 de capete de ovine, majoritatea foarte tinere, iar două vapoare stau să ajungă în aceste zile în statele arabe, potrivit invitaţilor AGRO TV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.