26 mai 2022 - 05:45

Ion Păunel: Din 24-26 de lei kilogramul de roșii, producătorului îi rămân 2-4 lei

La prețurile la care sunt vândute anul acesta, roșiile au intrat în categoria mărfurilor de lux.

Președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, a precizat că, de la poarta fermelor, roșiile pleacă având un preț de 24-26 de lei kilogramul, având în vedere că prețul combustibililor folosiți la încălzirea solariilor s-a dublat sau chiar triplat, scrie stirideolt.ro.

„Roșiile pleacă din fermele din Olt, în funcție de calitate, cu un preț cuprins între 24-26 de lei kilogramul. Din Olt, sunt furnizate roșii, în această perioadă, din bazinul legumicol din zona de sud: Scărișoara, Giuvărăști, Gârcov, Tia Mare, Cilieni, Izbiceni, în zona de nord avem un singur fermier ce are roșii, la Pleșoiu, Simion Idita. Urmează că peste două săptămâni, după Paște, să apară mai multe tomate pe piață și cu siguranță mai scade și prețul, vorbim de cei care au avut încălzire, o formă rudimentară, tunuri de căldură și apoi apar doar cei care au mizat pe extratimpurietate, fără sisteme de încălzire, dar au venit cu acea protecție din agril sau o folie de interior. La această dată, roșiile sunt scumpe și din cauza costurilor, pentru că ele sunt însămânțate în luna decembrie, de atunci se consumă combustibil solid și energie, prețul s-a dublat sau chiar s-a triplat. O tonă de combustibil solid anul trecut era achiziționată cu 800-900 de lei, anul acesta a ajuns și la 2.400 de lei, având o scădere în februarie, când a trebuit să suplimenteze cantitățile pe care le-au folosit la 2.000-2.200 de lei pe tonă. Nu a fost o iarnă blândă pentru roșii și castraveți, au băgat încălzire permanent. Au consumat mai mult pentru 20-35 de zile. Există pericolul, pentru cei care au pus roșii fără sistem de încălzire, ca plantele să nu reziste, sperăm să trecem cu bine, deși vremea se anunță rece în continuare”, a spus Ion Păunel.

Și totuși, românii se uită lung cum kilogramul de roșii a ajuns să se vândă în piețe chiar și cu 55 de lei. Fermierii spun că s-a ajuns la asemenea prețuri din cauza lăcomiei comercianților, care practică un adaos mare.

„Scandalul a început de la revânzători, pentru că în piețe sunt cu prețuri între 40-55 de lei kilogramul de roșii. Și în anii anteriori, tomatele au plecat puțin mai scumpe de la producător, pentru că, în această perioadă, sunt costuri, iar în piață au fost destul de scumpe. Revânzătorul are un adaos comercial de la 80 la sută la 150 la sută. Dacă producătorul vinde acum cu 24-26 de lei kilogramul, lui îi rămân între 2 lei și 4 lei, în funcție de calitate. Revânzătorul dublează și câștigă sută la sută, fără să investească ceva. Nu știm dacă acești revânzători respectă cadrul legal, adică au casă de marcat și așa mai departe. Cei care speculează în continuare sunt revânzătorii și autoritățile care nu își fac treaba. Nu putem să ne băgăm la adaosul comercial, dar putem să vedem de unde este cumpărată marfa, trasabilitatea produsului. Ar trebui să fie și ei mai moderați la prețuri! Anul trecut, s-au vândut cu 15-18 lei, iar în piață erau de la 35 la 45 de lei kilogramul. Niciodată, în această perioadă, roșia la țăran nu o să fie cu 40-45 de lei kilogramul. Cei care au scos acum aceste tomate le vor termina și îi numărăm pe degete pe cei care au scos în această perioadă, în țară. Nu avem 100 de producători care au scos în perioada aceasta, la nivel național. Urmează un val mai mare după Paște. Putem să considerăm că tomata este un produs de lux, nu este pentru toată lumea, se obține greu, are costuri. Tradițional, noi mâncam tomate după 15 iunie, atunci scoteau serele din România, erau considerate trufandale”, a explicat Ion Păunel.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

  1. Daca nu vom avea fabrici de procesare,la pretul asta se vor văita ca nu le cumpara nimeni si le arunca pe camp.Depozitele de pastrare nu sunt ,dar nici nu isi au rostul daca pretul rămâne același.Personal,in loc de un kilogram de roșii pentru sănătate voi cumpăra o roșie de poftă .

  2. vrajeala marca psd, se cunoaste ca acei legumicultori sunt atrasi in roata politica a psd, tot felu de asociatii pesedizate, vezi asa zisa forta a fermierilor, lipseste buricu haur ……

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.