16 mai 2022 - 15:53

Ministrul Chesnoiu – întâlnire importantă pentru producători. Începe lupta cu samsarii?

De ani de zile, se tot vorbește despre mafiile din piețe din cauza cărora producătorii români nu-și mai pot vinde marfa direct cetățenilor, fiind nevoiți să o dea samsarilor pe prețuri de nimic sau să o arunce pe câmpuri.

În acest context, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu s-a întâlnit astăzi, 17 februarie 2022, cu administratorii piețelor din România, pentru a identifica împreună soluții în vederea creșterii accesului producătorilor în piețe, astfel încât consumatorii să aibă la dispoziție o gamă cât mai variată de produse agroalimentare produse pe plan local, se arată  într-un comunicat al MADR remis redacției AgroTV.

Chesnoiu a declarat acest obiectiv ca fiind unul prioritar și a făcut apel la implicarea administratorilor piețelor pentru a pune la dispoziția producătorilor agricoli autentici suficiente spații de vânzare destinate acestora, unde să-și poată valorifica producția.

La rândul lor, reprezentanții Asociației Administratorilor de Piețe din Romania (AAPR) și-au exprimat întreaga disponibilitate în găsirea unor soluții concrete prin care producătorii locali să își poată desface produsele în piețe.

„Susțin cu fiecare ocazie consumul de produse românești și cred că este de datoria noastră a tuturor să ne asigurăm că producătorii, care muncesc de dimineața până seara în ferme, sunt pe deplin sprijiniți. Am transmis o adresă către președinții Consiliilor Județene și către primarii municipiilor și orașelor, în care le-am cerut sprijinul pentru identificarea unor spații în care pot fi organizate piețe volante, astfel încât fermierii să își poată valorifica produsele pe plan local. De asemenea, rog toate autoritățile competente să se implice în verificarea respectării legislației în ceea ce privește accesul producătorilor români autentici la spațiile de comercializare la care au dreptul. Șansa noastră este să strângem rândurile în favoarea producției românești”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Potrivit comunicatului, printre temele de interes pentru administratorii piețelor s-au numărat și cele care vizează modificarea legislației pentru aprobarea unui cod CAEN unic pentru activitatea desfășurată de către piețe, identificarea unor surse de finanțare pe care piețele agroalimentare le pot accesa și reducerea tarifelor pentru spațiile destinate cooperativelor cu 50%. În cadrul întâlnirii ministrul Chesnoiu i-a informat pe reprezentanții AAPR că, începând cu data de 1 martie a.c., se vor organiza piețe volante la fiecare sfârșit de săptămână, în curtea MADR. De asemenea, ministrul a prezentat si aplicația CPAC, în care vor fi incluse și piețele agroalimentare românești.

„MADR dorește să aibă o strânsă colaborare cu unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice centrale și locale, producători, fermieri, procesatori, în vederea dezvoltării și promovării producției românești. Prin o mai bună valorificare a produselor obținute pe plan local, fermierii beneficiază de predictibilitate și stabilitate, iar consumatorii români au acces facil la produse agroalimentare de calitate, la prețuri accesibile”, se mai arată în comunicatul ministerului.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

  1. Toate primăriile din tara sa facă din bani localisaueuropeni depozite frigorifice cu panouri solare pe ele.Pe lângă depozit sa existe o mica secție de injectat lădițe de plastic de unica folosinta sau carton și o secție de sortare.Costuri mici potențial mare.Depozitele sa fie amplasate la drumurile europene.Aceste depozite sa fie administrate de consiliile locale angajând un administrator privat.Oamenii știu sa facă producție bună și de calitate numai sa fie îndrumați și băgați în circuitul economic.

Comments are closed.