20 mai 2022 - 00:39

Instalarea Tinerilor Fermieri – MADR cere schimbarea limitei de 24 de luni

În ultimii ani, multe ferme din România s-au înființat cu ajutorul banilor europeni accesați prin intermediul instalării tinerilor fermieri, însă există la fel de mulți tineri care se află acum în imposibilitatea de a mai depune proiecte, din cauza faptului că Regulamentul Uniunii Europene impune condiția ca aceștia să aibă maximum 24 de luni de la înregistrarea ca micro-întreprindere/întreprindere mică înaintea depunerii cererii de finanțare.

Se pare că planurile actuale ale Ministerului Agriculturii includ o solicitare către Comisia Europeană pentru modificarea acestui prag, astfel încât el să devină de 36 de luni.

”Dacă am înțeles eu bine din participarea la grupurile de lucru, intenția Ministerului Agriculturii este de a mări limita de instalarea a tânărului fermier. Știți că avem un regulament european în care este specificată limita de 24 de luni. România va cere și sperăm să și obțină mărirea acestui prag la 36 de luni. România va prezenta în Planul Național Strategic o propunere a datei de referință pentru tinerii fermieri de 36 de luni”, a precizat consultantul Ion Păunel în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”.

România a mai încercat și în trecut modificarea acestei date, însă modificarea regulamentului nu era posibilă în perioada de tranziție 2021-2022. Acum însă, odată cu noua Politică Agricolă Comună, România va încerca să obțină modificarea acestei condiții pentru viitoarea programare financiară.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.