INS: 14.980 DE TONE DE LAPTE DE VACA AU FOST COLECTATE IN PRIMELE DOUA LUNI, CU 10,4% MAI MULT FATA DE ACEEASI PERIOADA DIN 2017

62

Unităţile de procesare au colectat 14.980 tone de lapte de vacă în primele două luni ale acestui an, de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare, în creştere cu 10,4% comparativ cu perioada similară din 2017, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică.

Cantitatea de lapte brut importată s-a majorat cu 8,7% iar producţia de lapte de consum a urcat cu 2,4% în perioada ianuarie-februarie 2018. Pe de altă parte, producţia de unt s-a redus cu 19%.

”Creşteri ale producţiei în perioada ianuarie – februarie 2018 faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent au fost înregistrate la brânzeturi cu 1.072 tone (+8,3%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 2.551 tone (+7,3%), lapte de consum cu 1.220 tone (+2,4%), smântână de consum cu 235 tone (+2,2%). Producţia a scăzut la unt cu 394 tone (-19,0%). Cantitatea de lapte brut importată a crescut cu 2.437 tone (+8,7%) în perioada ianuarie – februarie 2018 faţă de perioada ianuarie – februarie 2017”, precizeaza comunicatul.

În luna februarie 2018, unităţile de procesare au colectat o cantitate de lapte de vacă mai redusă cu 6% faţă de luna ianuarie 2018, dar în creştere cu 8,3% faţă de luna februarie 2017.

Scăderi ale producţiei în luna februarie 2018 comparativ cu luna ianuarie 2018 s-au înregistrat în ceea ce priveşte laptele acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 2.393 tone (-12,1%), brânzeturile cu 716 tone (-9,7%), lapte de consum cu 2.279 tone (-8,5%), smântâna de consum cu 332 tone (-5,9%) şi unt cu 42 tone (-4,9%).

Citește și

Cmentariile sunt închise