Situația economică din ce în ce mai dificilă cu care ne confruntăm provoacă îngrijorare în toate sectoarele din agricultură, inclusiv în rândul crescătorilor de bovine. Aceștia se tem că, din cauza costurilor tot mai ridicate ale combustibilului și inputurilor, producția din sectorul vegetal se va reduce considerabil, iar unii fermieri nu vor mai putea să-și asigure hrana de care au nevoie pentru animale.
Zoltan Haller, membru fondator al Asociației Crescătorilor de Vaci ”Bălțată Românească” Tip Simmental (ACVBR-SIM), a exprimat aceste îngrijorări în cadrul emisiunii ”Agricultura, o șansă pentru România”, subliniind în același timp că se caută soluții, împreună cu Ministerul Agriculturii, pentru rezolvarea acestor probleme.
”Este o îngrijorare, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, dar în același timp suntem adepții găsirii soluțiilor pentru a ieși din acea stare de îngrijorare. Trebuie să găsim soluții și să nu fim foarte prăpăstioși. Există o îngrijorare în ceea ce privește creșterea prețurilor la energie, la combustibili, la inputuri. Este clar că în condițiile în care vor fi prețuri foarte mari, culturile nu se vor putea înființa, ceea ce n-o să mai permită multor fermieri să asigure hrana animalelor.
Sperăm să găsim soluții împreună cu Ministerul Agriculturii pentru toate aceste probleme. Sigur, contăm ca acele ajutoare și subvenții care vin către fermieri să vină în timp util, astfel încât oamenii să poată să-și cumpere inputurile și toate cele necesare pentru înființarea noilor culturi”, a precizat Zoltan Haller.
Întregul interviu realizat de Constantin Rudnițchi cu fondatorul ACVBR-SIM poate fi urmărit pe canalul de youtube AGRO TV.