Îngrășăminte speciale pentru agricultura organică

tomate

Fertilizarea este una dintre verigile tehnologice cu un impact mare asupra calității și cantității recoltelor obținute, atât la culturile de legume din solar cât și la cele din câmp.

Administrarea corectă a îngrășămintelor din timpul dezvoltarii plantelor trebuie să țină cont de fazele fenologice ale plantei, astfel încât să se asigure elementele nutritive necesare, la momentul potrivit.

Orice dezechilibru creat va duce la scăderi ale producției dar și a calității acesteia, acest lucru având impact și din punct de vedere economic.

O bună funcționare a organelor fiziologice ale plantei este asigurată de prezența a aproximativ 10-12 elemente nutritive importante, care sunt clasificate în macroelemente (azot, fosfor, potasiu, magneziul, sulful, calciul) și microelemente (bor,  mangan, fier, zinc, cupru, molibden, etc).

Îngrășăminte speciale pentru agricultura organică Advertorial

Cum putem asigura plantei elementele necesare dezvoltării, fără să apelăm la îngrășăminte chimice?

Marcoser pune la dispoziția legumicultorilor o gamă de îngrășăminte organice, care acoperă nevoile de nutriție ale plantelor, oferind un randament maxim culturilor din solar și din câmp.

Aceste îngrășăminte speciale mai poartă numele de agronutrienți, se găsesc sub diferite formulări, lichide sau solide și se aplică radicular sau foliar.

Gamă completă de îngrășăminte organice

 Agronutrienții au rolul de a rezolva problemele de nutriție care pot apărea pe toată perioada de dezvoltare a plantelor, printre care se numără carența de fier, de calciu, salinitatea solului, înflorire și legare deficitară, etc.

Aceste deficiențe pot fi corectate cu ajutorul următorilor agronutrienților speciali concepuți pentru a fi utilizați în agricultura organică:

Alcaplant – NEW-AE – Daca solul are o structura acida, atunci acest produs ajuta rapid la corectarea deficiențelor de calciu și la corectarea ph-ul din sol.

Bioculture-Potasio – datorita continutului ridicat de carboxilati de potasiu organici, acest fertilizator va favoriza atat absorbtia apei, cat si marirea fructelor in faza de maturare.

Magnific Cu Plus – iti doresti plante mai puternice? Atunci acest corector al carentelor de cupru este produsul potrivit. Mai mult decat ata, acesta previne atacurile fungice si bacteriene asupra plantelor.

Magnific Viets AE-produs de fertilizare special creat pentru activarea radiculară, optimizarea nutriției cu calciu și protejarea plantelor împotriva efectelor salinității.

Magnific Cu Plus – este un corector al carenței de cupru și are efecte de îmbunătățire a sistemului de autoapărare al plantei și previne atacurile fungice și bacteriene asupra plantei.

Radisol Ca AE – este un produs de fertilizare special creat pentru  a facilita absorbția radiculară a calciului și asigurarea dezvoltării radiculare optime, în condiții nefavorabile, de salinitate.

Xilato Zn+Mn –  este un corector al carențelor de Zinc și Mangan, sub forma de compus organic.

Echipa de ingineri horticoli de la Marcoser vă poate îndruma în tot ce înseamnă fertilizarea plantelor, de la rasarire și până la recoltare, astfel încât să înregistrați rezultate foarte bune.

Pentru mai multe informații, îi puteți contacta telefonic la numărul 0374.08.08.08 sau prin intermediul rețelelor de socializare.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.