Informaţii de la APIA pentru toţi fermierii! Ultimele plăți efectuate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) desfășoară în continuare campaniile de plată pentru fermieri, precum și pregătirea eșantioanelor de control pentru campania 2023. Atât pe perioada verii, cât și în luna septembrie, inspectorii APIA vor face vizite în fermele fermierilor pentru a verifica dacă actele depuse de aceștia cu cererile de plată corespund cu realitatea din teren.

Potrivit datelor oficiale APIA, transmise către AGRO TV, 759.976 de cereri de plată au fost depuse de fermieri în perioada 1 martie – 9 iunie 2023 acoperă o suprafață de peste 9,98 milioane de hectare. 

În ceea ce privește autorizarea la plată din campania trecută, 3 miliarde de euro au intrat în conturile fermierilor.

Fermierii care vor să-și primească subvențiile mai devreme pot solicita de la APIA adeverințe cu ajutorul cărora să acceseze credite bancare. Până acum, numărul adeverințelor solicitate de fermieri pentru intervențiile finanțate din FEGA a ajuns la 10.670, iar pentru intervențiile finanțate din FEADR au fost înregistrate 8220 de adeverințe eliberate solicitanților.

În ceea ce privește plățile efectuate în ultima perioadă, APIA precizează următoarele:

”Am efectuat plăți aferente măsurii de sprijin care se acordă producătorilor agricoli din sectorul cereale, în conformitate cu prevederile HG nr. 352/2023, suma autorizată la plată fiind de 99,23 milioane de lei pentru un număr de 7.577 de beneficiari.

Am primit cereri inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, demers ce va continua până la 31 iulie 2023, inclusiv, precum și cererile celor interesați de rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină aferente trimestrului II 2023.

Am efectuat plăți aferente ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna aprilie 2023, suma autorizată la plată fiind de 1,34 milioane de lei.”

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole