Fraudă în industria cărnii: marii producători acuzați că au umflat prețurile

salmonella amenzi carne de pui

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație ce vizează un posibil comportament anticoncurențial al unor companii din industria cărnii care își desfășoară activitatea pe piața producției sau comercializării produselor de pasăre din România. Sunt implicați 10 jucători de pe piață, dar și Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR).

Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței, UCPR ar fi facilitat colaborarea dintre producători pentru ca aceștia să poată limita oferta de produse. Scopul final a fost acela de a umfla prețurile de vânzare. În acest context, reprezentanții Consiliului Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile unor companii care activează pe piața producției și/sau comercializării cărnii de pasăre, precum și la sediul UCPR.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, firmele implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, conform economica.net. Cu toate acestea, companiile care sunt cooperante și furnizează informații autorității de concurenţă pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor, în cadrul programului de clemenţă.

Inspecțiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate.

Documentele ridicate se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice. Inspecțiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurențial.


Anul trecut, Consiliul Concurenței a sancționat 90 de companii și asociații ale acestora cu amenzi de 400,2 milioane ei (82,7 milioane euro), peste 40% din această valoare totală fiind recunoscută de companii.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.