Incendiu de proporții la Mizil!

Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață pe o suprafață de 5000 de m.p. în orașul Mizil din județul Prahova.

În jurul orei 5hoo, un saivan în care erau depozitați baloți cu furaje pentru animale a fost cuprins de foc. Conform ISU Prahova, nu au fost animale surprinse în incendiu și nici oameni supuși acestui pericol. Au intervenit trei autospeciale cu apă și spumă care de mai bine de 10 ore  acționează pentru stingerea focului având în vedere suprafața foarte mare. Cauza incendiului nu a fost încă stabilită.

Silozul aparține SC PAJO AGRICULTURE SRL care desfășoară activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor).

Pajo Holding aparține familiei Paraschiv care deține alte câteva companii din industria de prelucrare a cărnii: magazinele Ana și Cornel, La Provincia și Abatorul de la Ceptura (comerț cu amănuntul cărnii), Carmistin (comerț cu carne), Grupul Ladrisi (abator) și Avicarvil (producție de păsări).

Cifra de afaceri Pajo Holding S.R.L. a fost de 10.245.533 RON în anul 2021, cu un profit de 1.565.605 RON, după 16 ani ani de activitate. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 38%.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole