La propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Guvernul a aprobat în ședința din 15 decembrie 2021 o Hotărâre pentru modificarea art. 10 din HG nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Actul normativ prevede completarea sumelor necesare pentru plata către fermieri a ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul III al anului 2021 (perioada 1 iulie 2021 – 30 sept. 2021).
Astfel, se majorează cu 187.963.234 lei fondurile alocate schemei de sprijin pentru motorina utilizată în agricultură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2021, iar suma totală alocată cu această destinație crește de la 569.039.000 lei, la 757.002.234 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va începe efectuarea plăților către beneficiari imediat după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.
Suplimentarea se asigură astfel:
- 13.963.234 lei, disponibili la finalizarea perioadei de depunere a cererilor în cadrul schemei de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2021 asupra sectorului apicol”;
- 174.000.000 lei, în conformitate cu OUG nr.122/2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021.
Ministerul Agriculturii mai menționează că prin aprobarea acestui act normativ, se reia bunul obicei din 2017 și 2018 de plată T3 în anul în curs. ”Știm cât de important este pentru fermieri să primească sumele la timp, mai ales în situația actuală a creșterii prețurilor la combustibili, inputuri și energie”, precizează MADR.