
Important! Se prelungeşte sesiunea de depunere de proiecte pentru două submăsuri din PNDR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea până la data de 31 august 2016, ora 16.00, a sesiunii de depunere a cererilor de finanțare prin submăsura 16.4 și submăsura 16.4a (Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol).
Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanțare s-a decis ca urmare a solicitărilor primite în acest sens din partea potențialilor beneficiari, precum și a sumelor disponibile pentru finanțarea proiectelor în sesiunea 2016.
Pragul lunar de calitate pentru perioada 31 iulie — 31 august 2016 va fi de 10 puncte pentru ambele submăsuri.
Solicitanții au la dispoziție fonduri europene nerambursabile în limita a 100.000 de euro pentru un proiect de cooperare între actori din sectorul agro-alimentar, inclusiv din cel pomicol, cu scopul de a comercializa produsele din lanțurile scurte de aprovizionare și de a facilita utilizarea metodelor inovatoare de comercializare a produselor și atragerea unor categorii noi de consumatori.
Fondurile totale disponibile sunt de aproximativ 10 milioane de euro pentru ambele submăsuri.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























