CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, a semnat convenția cu Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, devenind astfel partener în cadrul schemei de ajutor de stat prin care IMM-urile afectate de pandemia COVID-19 pot avea acces la fonduri nerambursabile pentru activitatea curentă și pentru investiții.
”CEC Bank susține economia României. Avem cea mai extinsă rețea teritorială și astfel putem acorda suport și consiliere de specialitate în orice zonă a României. Suntem partenerul principal în relația cu peste 120.000 de companii care au obținut finanțări de la CEC Bank, marea majoritate fiind IMM-uri. Suntem bucuroși că am fost selectați pentru implementarea acestui program de granturi pentru IMM-uri și vom depune toate eforturile astfel încât companiile afectate de pandemia COVID-19 să aibă acces cât mai rapid și facil la finanțarea de care au nevoie”, a declarat Bogdan Neacșu, președinte – director general al CEC Bank.
Prin această schemă de ajutor de stat, IMM-urile a căror activitate a fost afectată de pandemia COVID-19, inclusiv prin măsuri administrative de limitare a activității, pot obține finanțări nerambursabile, din fonduri europene, prin Programul Operațional Competitivitate2014-2020și din fonduri de la bugetul de stat, pentru cheltuielile curente și/sau pentru proiecte de investiții. Bugetul total alocat acestei scheme de ajutor de stat este de 1 miliard de euro.
Pentru accesarea granturilor, solicitanții trebuie să se înregistreze și să depună cererea de finanțare în format electronic pe site-ul granturi.imm.gov.ro, alegând inclusiv banca parteneră.
CEC Bank este una dintre cele 7 bănci partenere în implementarea acestui program, efectuând virarea sumelor aferente ajutorului de stat în conturile dedicate ale beneficiarilor. De asemenea, la solicitarea beneficiarilor, pentru proiectele de investiții, CEC Bank poate acorda credite punte până la decontarea de către Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri. Creditele punte pot acoperi până la 100% din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate, având costuri reduse. În plus, CEC Bank poate asigura credite pentru cofinanțarea proiectelor.
Cei interesați de accesarea acestei scheme de sprijin, pot obține consiliere și informații detaliate privind criteriile de eligibilitate și tipul de cheltuieli finanțate prin cele 48 de birouri de consiliere IMM și Fonduri Europene existente în sucursalele județene ale CEC Bank și în sucursalele Băncii din București.
Credite CEC Bank pentru implementarea proiectelor de investiții
CEC Bank acordă credite pentru cofinanțarea proiectelor de investiții și credite punte – pentru acoperirea cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor.
Costurile pentru creditele punte sunt foarte avantajoase: rata anuală a dobânzii este ROBOR 3M+ 2%, la care se adaugă comisionul de analiză (0,5% din valoarea creditului), de acordare (0,75%) și de gestiune (0,75%). În mixul de garanții pentru accesarea creditului punte sunt acceptate echipamentele /bunurile achiziționate în cadrul Programului, precum și garanții de stat, în baza convențiilor încheiate de CEC Bank cu FNGCIMM, Fondul European de Investiții (garanții Cosme).
Plafoanele maxime ale granturilor pentru investiții sunt între 50.000 și 200.000 de euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor, iar solicitanții trebuie să asigure cofinanțare pentru minimum 30% din valoarea cheltuielilor eligibile, în cazul proiectelor din regiunea București-Ilfov, respectiv 15% – în cazul proiectelor din celelalte regiuni de dezvoltare.
Finanțările punte pot fi acordate pe o durată de maximum 2 ani.
Derularea granturilor pentru capital de lucru
IMM-urile a căror activitate a fost afectată de pandemia COVID și care dispun de un certificat de situații de urgență în acest sens, pot obține granturi între 2.000 de euro și 150.000 de euro pentru finanțarea capitalului de lucru (ex. chirie, stocuri, datorii furnizori utilități etc). Granturile se vor acorda sub formă de sume forfetare, beneficiarii având obligația de a depune un raport de progres cu cheltuielile efectuate. Pentru acest tip de ajutor de stat, CEC Bank pune la dispoziție conturile dedicate necesare derulării schemei de ajutor de stat.
Microgranturi de 2.000 de euro
IMM-urile fără salariați, dar și PFA-urile sau cabinetele medicale pot obține microgranturi în valoare de 2.000 de euro pentru susținerea cheltuielilor cu stocurile, chiriile, acoperirea datoriilor față de furnizorii de utilități. Suma va fi plătită o singură dată, după semnarea acordului de ajutor de stat și după obținerea aprobărilor necesare. Pentru acest tip de ajutor de stat, CEC Bank pune la dispoziție conturile dedicate necesare derulării schemei de ajutor de stat.