Iar se schimbă Legea Arendei! Termenul minim de 10 ani va fi modificat

legea arendei ADS teren agricol, tragedie tractor nou inchisoare GAEC 7 GAEC 8 parloaga

După ce părea că parlamentarii se puseseră de acord asupra celor mai importante aspecte din Legea arendei, se pare că ”telenovela” legată de acest act normativ va mai continua o perioadă. Potrivit președintelui Comisiei de Agricultură de la Senat, George Scarlat, termenul minim pentru contractul de arendă ar putea fi scăzut chiar la 5 ani, după ce deputații căzuseră de acord asupra celui de 10 ani.

”Acest termen minim de 10 ani sperie foarte mult. Chiar dacă această perioadă clar creează o predictibilitate pentru orice fermier, care poate să-și facă un plan de agribusiness pe 10 ani de zile, din nefericire va avea un efect de bumerang. Sunt deja din ce în ce mai mulți proprietari de teren agricol care nu își mai doresc să încheie contracte de arendă”, a precizat George Scarlat pentru AGRO TV, într-o ediție specială a emisiunii ”Agricultura la Raport”, realizată în cadrul târgului INDAGRA.

Întrebat de realizatorul Ovidiu Ghinea care sunt motivele care stau în spatele acestor posibile modificări, Scarlat a precizat că există temeri legate de posibilele probleme care ar putea fi cauzate de un termen de minimum 10 ani. De altfel, se pare că există deja voci care se pregătesc să atace legea arendei la Curtea Constituțională, în cazul în care aceasta va trece în forma actuală.

”Conform regulamentului european, plata directă pe suprafață trebuie să o încaseze cel care lucrează terenul. În România, din nefericire, sunt foarte mulți care dețin teren și încasează subvenție de la APIA, dar terenul este lucrat de altcineva. În acest sens, legea trebuie din nou analizată, iar din discuția pe care am avut-o cu colegii deputați din Comisia Juridică, ei spun că ar dori să vină cu alte amendamente, să fie termenul minim chiar mai jos de 7 ani.

În plus, ni s-a solicitat, sper că colegii de la Camera Deputaților vor reuși să facă un tip de contract de arendă care să fie anexă la lege, astfel încât valoarea arendei să fie actualizată anual cu inflația. (…) Sunt destule voci care vor să atace legea la Curtea Constituțională și nu este drept, pentru că actul normativ vine să reglementeze aceste neajunsuri în relația proprietar-fermier”, a mai explicat George Scarlat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *