Dezastru pentru un fermier! I-au ars animalele, un siloz de cereale și 20 de tone de furaje

animale

Sâmbătă neagră pentru un fermier din Botoșani! Un adăpost de animale de peste 1.000 metri pătraţi, un depozit cu aproximativ 20 de tone de furaje și un siloz de cereale acoperit cu anvelope au fost mistuite de un incendiu ce a cuprins vegetaţia uscată de pe 20 hectare de pe raza localităţii Mileanca din judeţul Botoşani, informează AGERPRES.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoșani, pentru stingerea incendiului au intervenit patru echipaje de pompieri de la Darabani, Săveni şi Dorohoi, cu patru autospeciale cu apă şi spumă, precum şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din oraşul Darabani şi comunele Havârna şi Mileanca, cu două autospeciale cu apă şi spumă.

„Până la sosirea forţelor de intervenţie, proprietarul a reuşit să salveze cinci vaci şi trei viţei. Mai multe animale au pierit. Incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru stingerea focarelor şi înlăturarea efectelor”, au precizat reprezentanţii ISU Botoşani.

Pompierii au reușit să protejeze de foc o casă, o anexă gospodărească, precum şi două remorci de camion.

Conform raportului ISU Botoşani, incendiul ar fi izbucnit în zona iazului Mileanca şi, din cauza vântului puternic, s-a extins la adăpostul de animale.

Sursa foto: ISU Botoșani

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.