Primele două măsuri luate AZI de Guvernul Bolojan în agricultură!

Guvernul Bolojan

Iată că au apărut și primele două măsuri în agricultură luate de Guvernul Bolojan.

Mai exact este vorba despre continuarea unor măsuri ce s-au dovedit esențiale pentru sectorul agroalimentar, prin prelungirea termenelor de aplicare stabilită printr-o Ordonanță de Urgență propusă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și aprobată în ședința de guvern de vineri, 27 iunie.

Astfel, termenul de aplicare a OUG nr. 67/2023, care vizează limitarea temporară a adaosului comercial la produse alimentare de bază, a fost prelungit cu 3 luni, până la 30 septembrie 2025.

Potrivit unui comunicat al MADR remis vineri redacției AgroTV, măsura are ca scop combaterea creșterii excesive a prețurilor și protejarea puterii de cumpărare a populației.

De asemenea, prin noul act normativ, termenul de aplicare a OUG nr. 84/2023, care instituie un mecanism de consultare și reacție coordonată în contextul exporturilor de produse agricole din Ucraina, a fost prelungit până la 31 decembrie 2025. Această prelungire contribuie la menținerea echilibrului pieței interne și la sprijinirea fermierilor și procesatorilor români afectați de importurile masive.

Actul normativ aprobat azi de Guvernul Bolojan vizează operatorii economici din întregul lanț agroalimentar – producători, procesatori, comercianți și are un impact direct asupra sprijinirii categoriilor sociale vulnerabile, în acord cu principiile Pilonului european al drepturilor sociale.

„Este responsabilitatea noastră să protejăm fermierii și consumatorii români. Decizia de prelungire a plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază a fost luată pentru a proteja în continuare puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii. De asemenea, continuăm să protejăm fermierii români de importurile de produse din Ucraina și menținem obligativitatea licențierii pentru astfel de importuri. Fac un apel către toți procesatorii români să își asigure materia primă de la fermierii noștri, pentru a ajuta producția românească”, a transmis ministrul agriculturii, Florin Barbu, în comunicatul citat.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.