Guvernul a dat drumul la plăți! Vezi ce bani se dau pe suprafață și în sectorul zootehnic!

plăți

În ședința Guvernului din data de 2 octombrie 2021 a fost aprobată Hotărârea privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.

Prin acest act normativ se aprobă:

Cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal, pentru anul de cerere 2021, respectiv:

-schema de plată unică pe suprafaţă:   95,4751 euro/ha;

-plata redistributivă pentru intervalele: între 1 ha și 5 ha, inclusiv: 5,0 euro/ha și, peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv: 48,1457 euro/ha;

-plata pentru înverzire:   57,8931 euro/ha;

-plata pentru tinerii fermieri:   40,4514 euro/ha.

Plafonul de 71.300 mii euro aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine pentru anul 2021.

Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz. Cuantumul estimat este de 16,55 euro cap ovină/caprină.

Începând cu data de 18 octombrie 2021 (luni) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic într-un procent de maximum 70%, cu condiția să nu fie periclitată buna gestiune financiară și îndeplinirea cerinței referitoare la un nivel de asigurare suficient.

Sumele necesare pentru aplicarea plăților directe în sectorul vegetal și a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă se asigură din prevederile bugetare aprobate MADR pentru anii 2021 și 2022.

Beneficiarii acestor forme de sprijin sunt peste 800.000 fermieri.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture