Guvernul a APROBAT: Stocurile de produse destinate Programului pentru scoli vor fi REDISTRIBUITE

Stocurile de produse destinate Programului pentru scoli vor fi REDISTRIBUITE! În Ședința de Guvern din 22 iulie a fost aprobată o Ordonanţă de urgenţă care completează art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene şi pentru adoptarea unor măsuri privind redistribuirea stocurilor de produse înregistrate ca urmare a suspendării cursurilor în instituţiile de învăţământ preuniversitar.

Prin acest act normativ se creează cadrul legal ca în situaţia suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar, disponibilul de produse destinate programului pentru scoli contractate și nedistribuite să poată fi redistribuit către organizaţii umanitare, unităţi sanitare, de asistenţă socială, de îngrijire şi asistenţă medico-socială sau în favoarea beneficiarilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, în baza unei metodologii stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

De asemenea, proiectul de ordonanţă de urgenţă stabileşte condiţiile pe care stocurile de produse contractate, produse destinate programului pentru scoli, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 559/2019 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2019-2020, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018, rămase nedistribuite la data suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi redistribuite altor beneficiari:

  • produsele să se fi aflat în stocul furnizorului la data suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar, respectiv 11 martie 2020, potrivit prevederilor art. 2 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă nr. 6/2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus;
  • produsele aflate în stoc au fost fabricate/achiziţionate în scopul distribuirii conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 559/2019;
  • produsele să corespundă întocmai, din punct de vedere al denumirii şi caracteristicilor, cu cele prevăzute în contractele/acordurile-cadru de furnizare;
  • să fie produse gata de consum, în sensul că nu mai necesită prelucrări suplimentare, cu excepţia merelor care pot fi spălate şi ambalate, fără ca aceste operaţiuni să conducă la creşterea preţului prevăzut în contractele/acordurile-cadru de furnizare;
  • să poată fi inventariate cantitativ şi calitativ la furnizor, atât faptic cât şi scriptic, în baza documentelor de evidenţă a gestiunii;
  • data durabilităţii minimale să nu fie depăşită la momentul redistribuirii.

Totodată, prin acest act normativ se prevede colaborarea autorităţilor la nivel judeţean (consiliu judeţean + consilii locale) și se stabilesc obligaţiile autorităţilor contractante în sensul modificării clauzelor contractuale în ceea ce priveşte noua destinaţie a produselor, precum şi în sensul asigurării pistei de audit prin întocmirea diferitor documente care să demonstreze respectarea condiţiilor de redistribuire a produselor, ţinând cont de faptul că aceste produse fac obiectul plăţii în baza contractelor de furnizare încheiate, cu încadrarea în sumele alocate conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 559/2019.

Bugetul Programului pentru şcoli al României în anul şcolar 2019-2020 era de 540.474 milioane de lei.

Pentru mai multe detalii despre programul pentru scoli puteți accesa site-ul madr.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.