George Scarlat: ”Pe modelul IMM Invest, incercam un mecanism de garantare pentru fermieri”

george scarlat madr irigații

Ministrul secretar de stat în MADR, George Scarlat a declarat în exclusivitate, în emisiunea „Agricultura la Raport” de la Agro TV, că MADR avansează o soluție clară pentru fermierii români.

 
„Lansez o provocare către fermieri, chiar o dezbatare, poate până săptămâna viitoare o să discutăm și cu formele asociative, legat de ce e mai avantajos pentru fermieri – să primească o sumă forfetară per hectar, spre exemplu 175 de euro per hectar sau să găsim un mecanism de garantare și finanțare pentru 2 ani de zile, aproximativ 1.400 – 1.500 de euro per hectar calamitat? Atât costul proiectului cât și garantarea să o suporte statul și practic în 2 ani de zile tot același este cheltuiala statului dar fermierul beneficiază de 2 ani de zile de capitalizare pentru anul agricol, ceea ce îi permite să discute și să negocieze cu furnizorii de inputuri cu banul jos, și cred că pot negocia niște prețuri mult mai bune decât la sfârșitul anului agricol. Din păcate, mulți fermieri au contracte încheiate până la 30.07 și ne-au spus că riscă, pentru că mulți au garantat inclusiv cu contractele de arendă.
 
Eu cred că este esențială asigurarea finanțării într-un an atât de greu. Totuși, ar trebui să ne gândim că sunt aproximativ 1.218.000 hectare calamitate la momentul acesta, posibil să fie ceva mai mult, dar marea majoritate s-au înscris deja. (…) Suprafețele cele mai calamitate sunt în județe preponderent agricole, cu suprafețe foarte mari. Trebuie să fim conștienți că fermierului îi trebuiesc bani mâine dacă se poate, sau cel târziu până la 30 iulie. Încă suntem în discuții, noi, Ministerul Agriculturii, am ridicat problemele acestea, le-am adus la cunoștința domnului prim-ministru, dar trebuie să găsim și resursa financiară. Nu vă ascund faptul că e un impact bugetar, pe când dacă asiguram partea de garantare și finanțare, vă spun sincer – sectoare precum panificația ne-au spus că ei au finanțări pentru a-și creiona stocuri pentru 2-3 luni de zile. Vă dați seama, ei ar trebui să-și facă stocuri pentru un an de zile. Dacă după 3 luni vor începe să caute grâu în piață, cu siguranță că prețurile vor fi mai mari decât acum. Și atunci, un mecanism de garantare în primul rând, dacă mai vine dublat și de un sprijin poate de 50% din costul creditului, ei au spus că sunt foarte mulțumiți.
 
Pe modelul IMM Invest, încercăm un mecanism de garantare, 80-90% prin FGCIMM și FGCR, pentru că asta ne-au cerut fermierii, în special cei medii și mari, să le asigurăm măcar garantarea, pentru că partea de costuri o prind ei în cheltuielile pe care le fac pe partea de business”, a explicat Scarlat.
 
Acesta amintește faptul că mulți fermieri au contracte până la finele lunii iulie și riscă deoarece ei au garantat cu tot ce au, bilete la ordin și nu numai.
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.