Gata cu falsurile! Legea laptelui va fi modificata

lapte fabrica de produse lactate, reducerea prețului la lapte
lapte

Un proiect de lege pentru modificarea Legii Laptelui a fost depus în Senat. Iniţiatorii acestuia, spun că se impun noi reglementări dat fiind faptul că în ultima perioadă piața românească a fost invadată de produse lactate, care nu conțin lapte, dar despre care producătorii susțin contrariul, scrie bihon.ro

Actul normativ propus obligă operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei, procesării şi comercializării laptelui şi a produselor lactate destinate vânzării către consumatorul final să poată desfăşura aceste activităţi numai în baza înregistrării în Registrul Laptelui.

Propunerea legislativă reglementează informaţiile obligatorii care trebuie inscripţionate pe eticheta laptelui de consum şi a produselor lactate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011. Norma care reglementează obligaţia ca orice operator economic care comercializează produse sub denumire de lapte şi produse lactate pe teritoriul României, o poate face numai în baza înregistrarii produsului în Registrul Laptelui şi a inscripţionării acestui număr pe etichetă, este necesară pentru a se asigura o corectă monitorizare a pieţei laptelui.

De asemenea, se înfiinţează Registrul Laptelui în care operatorii economici trebuie să se înscrie pentru a putea desfăţura activităţi în domeniul procesarii laptelui crud, producţiei laptelui de consum şi produselor lactate destinate comercializării.

De asemenea, la raioanele de lactate, vor exista locuri speciale unde se va vinde doar lapte și produse lactate care nu conțin produse vegetale.

„În același sens, se reglementează că fabricarea produselor lactate cu adaos de grăsimi vegetale să se proceseze în partidă separată față de lapte și produse lactate. Totodată produsele lactate cu adaos de grăsimi vegetale trebuie să se comercializeze într-un spațiu bine delimitate, cu atenționare explicită către cumpărător conținutului acestor produse”, se mai arată în noua lege.

Cine va încălca aceste prevederi va fi sancționat cu 50.000 de lei.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.