GARANȚII DE STAT DE PÂNĂ LA 80% PENTRU CUMPĂRAREA DE TERENURI

Fermierii români vor putea beneficia de garanții de stat de până la 80% pentru cumpărarea de terenuri, dar și de dobânzi și comisioane de garantare reduse, conform modificărilor legislative prevăzute pentru anul 2017 în vederea îmbunătățirii accesului la finanțare al fermierilor români.

Petre Daea, s-a întâlnit cu reprezentanții băncilor comerciale pentru identificarea celor mai bune soluții pentru finanțarea și dezvoltarea agriculturii în perioada următoare, potrivit unui comunicat de presă.

Șeful MADR a prezentat bancherilor un proiect de actul normativ, aflat în dezbatere publică pe site-ul ministerului, argumentând că actul normativ reglementează cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor, al beneficiarilor PNDR 2014-2020 și POPAM 2014-2020, cu scopul achiziției de terenuri agricole, precum și dezvoltării afacerilor în domeniul producției vegetale, zootehnice și acvaculturii, creșterea producției destinate pieței interne și externe și a calității acesteia.

Astfel, conform proiectului menționat, pentru cumpărarea de terenuri se acordă garanții de stat de până la 80% din valoarea creditului, iar diferența se asigură cu terenul cumpărat, în timp ce garantarea creditelor acordate beneficiarilor de către instituțiile finanțatoare pentru investiții specifice în agricultură se poate face până la o valoare de până la 3 milioane de euro.

De asemenea, pentru achiziția de teren se vor acorda credite în funcție de condițiile băncilor, pe o durată de 10 sau 15 ani, iar dobânda la creditele pentru fermieri va fi de 2% peste ROBOR, în timp ce comisionul FGCR va fi redus de la 3,8% la 2%.

Nu în ultimul rând, creditul din capitalul de lucru devine credit cu accesibilitate garantată de 80% de către stat și de un procent de 20% alte garanții, în condițiile băncii.

Potrivit MADR, proiectul menționat urmează să parcurgă toate etapele de validare juridică.

La întâlnirea de la MADR au participat reprezentanții a 10 bănci comerciale. (Sursa: AGERPRES)

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole