12 aprilie 2021 - 10:23

Frunzele uscate de toamnă- fertilizator de nota 10

Frunzele uscate de toamnă- fertilizator de nota 10!

Odată cu instalarea toamnei, foarte mulți gospodari, strâng frunzele uscate ale copacilor de prin ogradă, pentru ca mai apoi să le dea foc. Pe lângă mirosul neplăcut, al fumului impenetrabil și negru, există și pericolul ca focul să se răspândească, expunând astfel, la risc de incendiu, gospodăriile sau anexele acestora. 

Frunzele uscate pot fi utilizate în gospodărie, ca și fertilizator, și nu numai, aducând un aport exponențial culturilor mici. Colectarea și transformarea acestor reziduri în compost, vă poate ajuta și să economisiți bani, luând locul produselor din comerț.

De ce aduc un plus valoare frunzele uscate în grădină? Pentru că atunci când se amestecă cu solul, acestea adaugă nutrienţi solului, precum potasiu şi sodiu, cresc fauna microbiană din pământ, cresc semnificativ capacitatea solului de a păstra apă și îmbunătăţesc structura şi calitatea solului.

Iar cel mai important lucru: frunzele uscate sunt complet gratuite. 

Un mod inteligent de a folosi acest gen de gunoi este să faci compost din frunzele copacilor. Valoarea nutrițională a acestui îngrășământ este mult mai mare.  În primul rând, deoarece bacteriile se înmulțesc în acesta, iar apoi sunt răspândite în sol și își continuă activitatea în ceea ce privește producerea de acizi humici, care sunt absorbiți complet de plante restabilind stratul fertil. Tăiate mărunt sau chiar întregi, frunzele se descompun în timpul iernii şi sunt perfecte pentru un compost de calitate.

Se pot pune la păstrare frunze uscate în saci menajeri pentru vara următoare. Vara, când este cald găseşti din belşug “verzituri” pentru compost (verzituri care conţin azot). Dar mai greu de găsit vara frunze uscate, de care ai mare nevoie (conţin carbon) că să menţii procesul de creare a compostului.

Resturile vegetale pot fi folosite foarte bine și pentru protecția plantelor. Căpșunile, de exemplu, au nevoie de protecție în plus iarna, iar resturile vegetale sunt un bun prieten care le ajută să stea ferite de ger, hrănindu-le, pentru o producție sănătoasă.

Când se face frig afară şi plantele de exterior care sunt în ghivece intră în hibernare, un strat de frunze uscate deasupra și dedesubt poate face diferența. În acest fel atât plantele cât şi givecele pot trece iarna cu bine, atâta timp cât apa nu ajunge la ele şi nu îngheaţă.

Mucegaiul din frunze, cunoscut comercial sub denumirea de mulci se poate obține din rezidurile naturale ale toamnei. Mulciul conţine frunze ude care s-au descompus într-o substanţă neagră, bogată, asemănătoare pământului; această substanţă este un nutrient perfect pentru plante. Se obține doar dintr-o grămadă din frunze, udată pentru a spori gradul de mucegăire. 

Gazonul poate fi tratat și el pentru că, împreună cu iarba tăiată adaugă carbon (frunzele) şi azot (iarba) în sol, reducând necesitatea de a adăuga ulterior fertilizatori comerciali.

În concluzie, cel mai nepotrivit lucru pe care să-l faci cu frunzele uscate? Să le arzi. Pe lângă faptul că dai cu piciorul unei oportunităţi de a-ţi îmbunătăţi calitatea solului, fumul rezultat poluează aerul, plus că există întotdeauna riscul unui incendiu.

De ce să faci asta când frunzele uscate îți pot aduce atâtea beneficii?

Autor: Diana Vasilescu