FRUCTE ȘI LEGUME CONFISACTE DE POLIȚIȘTII DIN PRAHOVA

Polițiștii de investigare a criminalității economice din Prahova au sancționat ilegalitățile din comerț cu amenzi de aproape 300.000 de lei

În perioada 7 — 10 aprilie, polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților comise în domeniul producerii, prelucrării și comercializării de produse agroalimentare (cereale, produse de panificație, carne, produse din carne congelate, ouă, lapte, miere, legume, fructe, produse ecologice etc.). Acțiunile au avut loc în municipiile Ploiești și Câmpina, precum și în localități rurale din județ.

Astfel, au verificat 40 de agenți economici, iar pentru neregulile constatate au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 297.600 lei. Au confiscat produse (fructe, legume, alcool etc.) în valoare de 5.396 lei, și au retras de la vânzare produse alimentare pentru care nu s-a putut face dovada provenienței (pește și produse din pește, carne de pui etc.), de 492 de lei. Totodată, polițiștii au constatat o infracțiune de reproducere neautorizată de opere purtătoare de drepturi de autor și conexe.

Exemple:

— Verificând activitatea unui comerciant din Colceag, polițiștii au descoperit că acesta avea la vânzare diverse cantități de produse alimentare pentru care nu a putut face dovada provenienței, precum și aproximativ 40 kg de pește ieșit din termenul de valabilitate. Produsele au fost confiscate (cele expirate în vederea distrugerii), comerciantul fiind sancționat cu amendă în valoare de 40.000 de lei.

 

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.