Fermierii români care vor să acceseze fonduri europene așteaptă cu nerăbdare lansarea ghidurilor pentru noile măsuri din acest an. Cu toate acestea, documentele întârzie să apară și se pare că agricultorii vor mai trebui să aștepte o bună perioadă până când le vor vedea publicate.
Potrivit consultanților invitați de Ovidiu Ghinea în emisiunea ”Agricultura la Raport”, noile măsuri pentru fonduri europene nu se vor lansa mai devreme de luna iulie a acestui an, deși inițial existau speranțe că o parte din submăsuri vor fi lansate în prima jumătate a anului.
”Ar fi trebuit în mod normal să avem un calendar estimativ cu deschiderea fiecărei măsuri și cu bugetul alocat pentru fiecare măsură, dar deocamdată nu avem nicio informație. Probabil undeva în luna iulie se vor deschide, cred că după ce se va încheia perioada de depunere a cererilor la APIA, care se termină undeva la sfârșitul lunii mai”, a precizat consultantul Nicu Brat.
În ceea ce privește ghidurile solicitanților, Ministerul Agriculturii se află încă în negocieri privind elaborarea fișelor modificate. Acestea vor trebui să fie ulterior retrimise către Comisia Europeană pentru aprobare.
”Nu se știe când vor apărea ghidurile. Deocamdată nu s-au trimis nici la Uniunea Europeană fișele modificate, încă se negociază cu țara care are președinția acum și până în luna mai au termen. După aceea o să vină fișele modificate, se fac ghidurile consultative, stau 30 de zile în consultare publică și doar apoi se lansează măsura. Deci cel mai devreme se vor lansa în luna iulie”, a completat consultantul Silviu Răzvan Necula.