Fonduri europene 2023 – Lansarea finanțării de 70.000 EURO pentru tinerii fermieri ar putea fi amânată

AFIR fonduri europene microgranturi ajutoare 15.000 euro APIA euro AFIR subventie fonduri europene tinerii din diaspora tinerii fermieri activități non-agricole submăsurile 6.2 și 6.4 ghidurile solicitantului submăsura 6.1 instalarea tinerilor fermieri micii fermieri achizitia DE UTILAJE rabla pentru tractoare plati finantare, accesarea fondurilor europene

Ministerul Agriculturii a publicat calendarul estimativ al intervențiilor care vor fi lansate anul acesta pentru fermierii care vor să acceseze fonduri europene. Printre primele linii de finanțare anunțate se numără ”instalarea tinerilor fermieri”, care ar urma să se deschidă în luna iunie, însă specialiștii în domeniu nu sunt atât de încrezători în acuratețea acestei date.

Potrivit acestora, având în vedere faptul că ghidurile consultative nu au fost publicate încă, parcurgerea tuturor pașilor până la lansarea liniei de finanțare ar putea dura mai multă vreme, astfel că măsura s-ar putea amâna.

”Așteptăm ghidurile, iar ele vor fi publicate mai întâi pentru dezbatere, pe o perioadă de 30 de zile, ceea ce înseamnă că pare destul de greu ca acest calendar să fie respectat, cel puțin pentru luna iunie. Dacă vor fi lansate acum sau în săptămânile următoare, luna aprilie va fi ocupată de dezbateri, luna mai ar trebui să fie pentru publicarea ghidului final, în așa fel încât să fie posibilă lansarea efectivă a primelor sesiuni în iunie. Eu, personal, mă aștept ca acest calendar să sufere modificări, nu neapărat foarte ample, dar în acest moment luna iunie pare un pic prea optimist”, a precizat consultantul Marian Dumitrache pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Totodată, consultanții avertizează că și în cazul în care ghidurile vor fi publicate la timp, dacă procedurile birocratice vor fi la fel de greoaie ca în trecut, depunerea efectivă a proiectelor se va efectua mult mai târziu.

”Eu am o părere chiar mai proastă, poate colegul a vrut să fie un pic mai pozitiv. Când dai drumul la 15 ghiduri, trebuie să ai foarte mare atenție la simplificarea procedurilor. Nu ghidurile ne omoară, ci procedura de implementare. Până la ghid, activitatea administrativă este doar una de coordonare și de evaluare a unor mecanisme. Dacă ghidul respectiv necesită o încărcătură birocratică extraordinară din punctul de vedere al fermierului, vom lansa degeaba atâtea măsuri, pentru că fermierii vor trebui să meargă la alte n autorități, care știți foarte bine ce program de lucru au pe perioada verii. (…) Poți să lansezi și în mai, dar dacă documentația durează luni de zile, tot în octombrie ajunge primul fermier”, a explicat consultantul Cristian Găină.

Mai multe detalii despre linia de finanțare cu fonduri europene pentru instalarea tinerilor fermieri puteți citi AICI (click).

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.