Fonduri europene 2023 – Cum îți alegi consultantul potrivit, pentru un proiect câștigător

Apetitul pentru fondurile europene în rândul fermierilor români este unul foarte mare. Oricine este implicat în acest sector, fie că este fermier mic sau mare, își dorește să-și dezvolte afacerea, iar aceste finanțări pot reprezenta un ajutor substanțial. Însă la fel ca în orice sector unde interesul este atât de mare, există și mulți speculanți care vor să profite de pe urma celor mai puțin informați.

În ultimii ani au apărut din ce în ce mai mulți speculanți care pozează în consultanți pentru accesarea fondurilor europene, însă interesul lor este doar să profite de pe urma fermierilor și antreprenorilor. Pentru a vă ajuta să identificați mai ușor acești speculanți, vă prezentăm câteva sfaturi de la doi consultanți adevărați, cu ani de experiență în spate și multe proiecte de succes duse la bun sfârșit.

”Eu vă vorbesc în calitate de vicepreședinte al asociației naționale de consultanță AMCOR și coordonatorul comisiei profesionale de agricultură. Personal, sunt bombardat de mailuri în care mi se oferă consultanță, 10-15 pe zi. Când în piață domnește lipsa de educație și de informare, acești speculanți în numele consultanței au cel mai mare loc de joacă. Dacă cei care doresc fonduri se bazează doar pe dorință, nu-și evaluează în mod corect puterea, piața, mecanismul în care pot să funcționeze, se lasă duși într-o păcăleală.

Banii pe care îi cer acești consultanți sunt ca și drogul; nu se cer mulți, ca să nu îi dai, se cer suficienți ca să îi dai și să nu mai bagi apoi capul să îi ceri înapoi, pentru că cheltuielile pentru a-i recupera vor fi mai mari. Așa se creează un mecanism prin care așa-zișii consultanți generează vise și speranțe pe bani puțini și se duc odată cu rata.

Nu este o masă critică de consultanți pe care să vă bazați în tot ceea ce înseamnă program național, dar pe lângă consultanți mai sunt și asociații profesionale care pot să vă recomande, reviste de specialitate, prieteni în sector, vânzători de echipamente, de inputuri etc. Sunt cel puțin patru-cinci consultanți buni în fiecare zonă”, a precizat consultantul Cristian Găină pentru AGRO TV.

Consultantul ”bun la toate” nu există

Specialistul mai atrage atenția și asupra faptului că adevărații consultanți sunt specializați pe anumite tipuri de proiecte. Atunci când un consultant vă spune că poate face orice, este bine să îl priviți cu mult scepticism.

”Nu toți consultanții fac toate proiectele din lume, dragi fermieri. Cum nu există medic care se pricepe la toate, nici consultanți nu sunt care se pricep la toate. Un consultant corect spune ce face el și poate, dacă are etică profesională, să recomande un coleg din breaslă care se ocupă de proiecte specifice. Nu suntem aici să facem toți același lucru și nu putem face toți același lucru. (…) Niciun consultant care este consultant pe bune nu trimite emailuri alandala, să-ți ofere și mere, și prune, și capre, și bani, și succes, și avere, și vilă în Malibu. Acelea sunt doar operațiuni agresive care vă speculează dorința, așa că faceți bine și feriți-vă de a vă crea singuri descumpănirea unor relații cu asemenea consultanți”, a explicat Cristian Găină în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Se dau sau nu banii înainte?

De asemenea, mulți se întreabă de ce consultanții cer o anumită sumă de bani înainte semnarea contractului de finanțare. Aici lucrurile sunt destul de simple: realizarea unui proiect care să fie și conform și să aibă șanse de finanțare presupune muncă, timp de lucru investit, plus anumite cheltuieli din partea firmei de consultanță.

”Personal, consider că nu este soluția corectă pentru niciuna dintre părți (să nu se dea niciun ban înainte de semnarea contractului de finanțare – n.r.). Acel consultant care va pregăti proiecte gratuit, practic nu se va putea ocupa de niciunul dintre ele. Dacă are zece proiecte gratuite, se va ocupa de al unsprezecelea, care îi va aduce un oarecare câștig. Dincolo de acest aspect, sunt linii de finanțare care necesită o pregătire foarte amănunțită, prin urmare firma de consultanță are costuri cu proiectare, arhitectură, rezistență etc. Nu este o soluție bună”, a adăugat consultantul Marian Dumitrache.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole