Fonduri europene 2023: 5.000 de cereri au fost deja depuse la AFIR

subvenții PNS fonduri europene

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) trebuie să lanseze astăzi mai multe linii de finanțare mult așteptate de către fermierii români, printre care se numără și DR 30 – instalarea tinerilor fermieri. Totuși, depunerea cererilor pentru fonduri europene a început încă de luna trecută.

Potrivit datelor oficiale de pe site-ul AFIR, până la această dată au fost depuse aproape 5.000 de cereri pentru linia de finanțare 17.1. Prin această linie de finanțare, fermierii pot obține fonduri europene prin care să-și acopere o parte din primele pe care le-au plătit pentru a-și asigura culturile, animalele și plantele.

Astfel, cererile depuse până acum însumează 20.955.576 euro, fiind foarte aproape de pragul financiar al măsurii, de 21.378.798 euro.

Pentru a afla mai multe detalii despre liniile de finanțare care se lansează în curând (DR 27, DR 28 și DR 30), citiți acest articol (CLICK).

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.