Fermierii și antreprenorii care au depus cereri de finanțare pentru fonduri europene la sfârșitul anului 2021 încă așteaptă finalizarea evaluărilor și publicarea rezultatelor finale pe anumite submăsuri. Se pare că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) se apropie de publicarea acestora.
Potrivit informațiilor date de consultantul Cristian Găină în emisiunea ”Agricultura la Raport”, etapa de evaluare a fost încheiată aproape în totalitate, astfel că publicarea rezultatelor va fi realizată, cel mai probabil, până în 20 iulie.
”Pot să vă spun că, în afară de submăsura 6.3, unde încă mai sunt la nivel național sau regional, proiecte în evaluare, toate celelalte măsuri și-au încheiat evaluarea. Ele sunt acum în etapele următoare, sunt trimise către AFIR central, întră în etapele care mai urmează, pentru că știți foarte bine că 100% trebuie să intre în eșantionul de verificare, dacă timpul le mai permite, după care urmează pașii normali și intră în etapele procedurale. (…) Cu siguranță, până în 20 iulie vom avea rezultatele acestor rapoarte. Ele sunt finalizate, acum sunt doar în partea de închidere de procedură, spre a fi validate și publicate”, a precizat Cristian Găină pentru AGRO TV.
Mai multe detalii privind accesul la fonduri europene și toate detaliile despre programul Start-Up Nation 2022 puteți afla urmărind înregistrarea emisiunii ”Agricultura la Raport”, pe canalul de youtube AGRO TV.