8 decembrie 2021 - 14:52

Fonduri europene 2021 – Ministrul Agriculturii anunță data lansării submăsurilor

Măsurile pe fonduri europene pentru perioada de tranziție vor fi lansate în perioada următoare în mai multe etape. Potrivit declarațiilor făcute de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros, într-o conferință de presă susținută la sediul MADR, primele submăsuri vor fi lansate la finalul lunii iulie.

”Legat de programul de tranziție, pentru pilonul II avem 3,2 miliarde de euro fonduri europene pentru următorii doi ani. Punem mare accent pe investiții în fermă și mai ales în depozitare și procesare la nivel de fermă. Peste 1 miliard de euro se duc în această zonă”, a precizat Oros.

Potrivit șefului MADR, în prima fază vor fi lansate măsurile pe fonduri europene care nu au suferit modificări majore față de exercițiul financiar precedent, urmând ca în august și septembrie să fie lansate măsurile care prezintă elemente de noutate.

”Totul depinde de când va ajunge să fie trecută prin Guvern modificarea HG-ului 226, care se referă la cadrul de implementare. Cu cât se publică mai repede acest HG în Monitorul Oficial, cei de la AFIR pot să modifice procedurile și softurile legate de bazele de date. Noi vrem ca la sfârșitul acestei luni să începem să dăm drumul la acele măsuri care nu au suferit modificări, și anume 9.1 – înființarea grupurilor de producători și 17.1 – prime de asigurare a culturilor. În august, măsurile forfetare 6.1 – instalarea tinerilor fermieri, 6.3 – dezvoltare ferme mici, 16.4 și 16.4a – cooperare pe orizontală și verticală. În septembrie, vom lansa măsurile pe care vrem să le lăsăm mai mult în consultare, pentru că am adus modificări majore – mă refer la 4.1 și 4.2, măsurile non-agricole 6.2 și 6.4, precum și măsura 4.3 pentru drumuri agricole. Acesta este calendarul pentru perioada de tranziție”, a spus Adrian Oros.