Fonduri europene 2021 – DATA lansării primelor submăsuri

AFIR fonduri europene microgranturi ajutoare 15.000 euro APIA euro AFIR subventie fonduri europene tinerii din diaspora tinerii fermieri activități non-agricole submăsurile 6.2 și 6.4 ghidurile solicitantului submăsura 6.1 instalarea tinerilor fermieri micii fermieri achizitia DE UTILAJE rabla pentru tractoare plati finantare, accesarea fondurilor europene

Vești bune pentru fermierii care vor să acceseze fonduri europene. Potrivit declarațiilor făcute de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros, în emisiunea ”Agricultura la Raport”, primele măsuri din perioada de tranziție urmează să fie lansate în jurul datei de 15 iulie.

”Tot ceea ce înseamnă ghiduri se află în perioada de dezbatere, până la jumătatea lunii viitoare, când vrem să lansăm primele măsuri. Au venit și fondurile EURI, aproape 700 milioane euro, astfel încât putem lansa și măsurile care sunt din fondurile EURI, cum ar fi investiții în activități non-agricole, instalarea tinerilor fermieri sau altele. Așa că putem să le lansăm aproape pe toate în același timp”, a precizat Adrian Oros pentru AGRO TV.

Totodată, șeful MADR a prezentat raționamentul din spatele împărțirii submăsurii 4.1 în mai multe componente. Potrivit lui Adrian Oros, această segmentare a fost făcută pentru a da șansa fermierilor din cât mai multe sectoare de activitate să aibă acces la fonduri europene.

”Toate aceste ghiduri sunt făcute de către colegii mei care lucrează în cadrul AFIR și sunt discutate cu mediul asociativ. Împărțirea aceasta în opt componente a submăsurii 4.1 este tocmai pentru a impacta și partea vegetală, și zona de legumicultură, și zootehnia, și achizițiile simple de echipamente, și zona montană. Tot fermierii s-au plâns în timpul dezbaterilor de anul trecut că unele domenii de activitate sau unele zone primeau un punctaj mai mare și toți banii mergeau acolo. Am împărțit această submăsură în opt, tocmai ca să fie impactul cât mai echilibrat”, a mai subliniat Oros.

Reamintim faptul că submăsura 4.1 a fost împărțită în următoarele componente:

  • sM4.1 – achiziții simple și echipamente de irigații în fermă (exceptând legumicultură și cartof) – alocare publică 125 milioane euro
  • sM4.1 – vegetal și zootehnic și condiționare și procesare în fermă și marketing (fără sectorul legume și cartofi) (modernizare) – alocare publică 110 milioane euro
  • sM4.1 – tineri fermieri achiziție utilaje (vegetal și zootehnic) – alocare publică 75 milioane euro
  • sM4.1 – zootehnie (producție primară și marketing; fără condiționare și procesare) NAȚIONAL – alocare publică 240 milioane euro
  • sM4.1 – zootehnie (producție primară și marketing; fără condiționare și procesare) MONTAN – alocare publică 60 milioane euro
  • sM4.1 – legume (inclusiv în spații protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing, inclusiv utilaje și irigații) – alocare publică 100 milioane euro
  • sM4.1 – condiționare, procesare și marketing – legume și cartofi (modernizare) – alocare publică 50 milioane euro.
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.