Lipsa de asumare publică în ceea ce înseamnă lansarea fondurilor europene are efecte devastatoare la nivelul economiei, mai ales în ceea ce privește menținerea unei cote alarmante a șomajului în rândul tinerilor, a spus marți Florin Jianu, președintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR), într-o conferință de specialitate.
În acest moment, pentru mediul de afaceri nu este lansată nicio linie din Programul Operațional Regional și din Programul Operațional Capital Uman deși ne aflăm la doi ani și jumătate de la începutul perioadei programatice 2014-2020. În paralel, în perioada programatică 2007-2013, avem deja, în 2008, lansate și contractate proiecte aferente mai multor Programe Operaționale. În prezent, după finalizarea primilor doi ani ai perioadei de programare 2014-2020, nu există un cadru instituțional și metodologic care să permită lansarea de apeluri de proiecte, depunerea proiectelor, contractarea și implementarea acestora’, a precizat Florin Jianu.
Întârzierile în ceea ce privește gradul de absorbție a fondurilor europene are ca efect, conform reprezentanților Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România și PTIR, menținerea unei rate a șomajului alarmante în rândul tinerilor, scăderea numărului de firme nou înființate ca urmare a blocării surselor de finanțare destinate start-up-urilor, întârzierea realizării de investiții în IMM-uri și limitarea numărului de noi locuri de muncă create în cadrul acestora, întârzierea investițiilor în infrastructură. Acest fapt duce și la creșterea ratei șomajului în rândul personalului care a activat în cadrul echipelor de proiect (se estimează că proiectele au generat în perioada programatică anterioară aproximativ 100.000 de locuri de muncă, peste 80% dintre acestea fiind desființate datorită lipsei de continuitate a surselor de finanțare).
De asemenea, președintele PTIR apreciază că situația actuală va conduce la scăderea încasărilor la bugetul de stat ca urmare a finalizării proiectelor — contribuții salariale, impozite, TVA, dar și la creșterea presiunii asupra bugetului, deoarece cea mai mare parte a experților implicați în proiecte nu mai reprezintă o sursă de venit pentru buget, ci devin o povară financiară (aproximativ 90% dintre angajații organizațiilor contactate de PTIR au devenit șomeri).
„Ne exprimăm întreaga disponibilitate de a furniza expertiza proprie în scopul identificării și implementării de soluții detaliate referitoare la problemele semnalate. Considerăm ca un parteneriat public-privat responsabil constituie singura opțiune pentru a depăși impasul evident în care se afla România în domeniul fondurilor europene”, spune Florin Jianu. (Sursa: AGERPRE)
