Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, susține că nu este mulțumit de activitatea curentă a Casei de Comerț Unirea, însă are, în continuare, planuri mari de viitor legate de această companie. Controversată încă de la apariția ei, pe vremea ministrului Petre Daea, Casa Unirea a trecut prin numeroase modificări de-a lungul timpului.
Recent, au apărut și zvonuri legate de deschiderea unui magazin al Casei Unirea în București, însă șeful MADR susține că nimic nu e bătut în cuie legat de acest subiect.
”Sunt anumite discuții, dar trebuie analizat foarte bine. Am solicitat conducerii AGA să facă o analiză asupra acestui magazin, pentru că trebuie să știm de la început ce vrem să facem prin acest magazin. Din ce am înțeles este o colaborare cu o societate și vreau să văd că respectăm legislația în vigoare și nu ducem Casa Unirea într-o asociere care nu este benefică pentru statul român. Să nu uităm că banii derulați prin Casa Unirea sunt bani publici, trebuie să avem foarte mare atenție la lucrul acesta”, a explicat Florin Barbu, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Ministrul agriculturii spune că a cerut, recent, un raport al activității Casei Unirea, pentru a vedea care va fi direcția pe care se va derula acest proiect în viitor. Totuși, șeful MADR vrea să dezvolte o rețea de depozite regionale sub egida acestei companii, având planuri de viitor și în ceea ce privește procesarea.
”În momentul de față, eu nu sunt mulțumit de cum funcționează Casa Unirea. De aceea am solicitat conducerii să facă un raport de audit asupra activității Casei Unirea, iar în funcție de datele care vor fi culese, probabil și împreună cu o parte din corpul de control al ministrului, vom vedea ce decizie vom luat.
Vreau să dezvolt pe Casa Unirea aceste centre regionale, vreau să dezvolt chiar unități de procesare, pentru că Casa Unirea poate accesa fonduri europene și cred că e momentul ca și statul român să se implice prin aceste societăți care sunt în subordinea ministerelor, să încerce să implementeze proiecte prin fonduri europene”, a precizat ministrul Florin Barbu pentru AGRO TV.