
Ministrul Florin Barbu: Jumătate din suprafața agricolă a României – pârloagă!

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că, fără măsurile pe care MInisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a reușit să le implementeze pe parcursul anului trecut în sprijinul fermierilor români, foarte mulți dintre aceștia ar fi riscat falimente în masă, iar jumătate din suprafața agricolă a României ar fi rămas anul acesta pârloagă.
„Sprijinul pe care noi l-am acordat într-un an atât de greu pentru fermierii români – anul 2024 – a făcut ca fermierii să treacă peste această perioadă. România putea risca un lucru foarte grav: aproape din suprafața agricolă a țării să rămână pârloagă. Ar fi fost un dezastru, pentru că știm, în momentul de față, prin ce trecem cu bugetul de stat al României. Practic, la culturile de toamnă avem niște producții foarte bune, astfel că anul acesta agricultura cred că rămâne soluția de salvare a economiei naționale și a bugetului statului”, a declarat ministrul Florin Barbu într-o emisiune pe teme agricole de la TVR1.
Printre măsurile luate în 2024, ministrul agriculturii a amintit sprijinul acordat fermierilor afectați de secetă, mecanismul de stopare a importurilor de cereale, suspendarea executărilor silite ori Creditul fermierului, creat prin cadrul Ucraina, prin care s-au acordat unui număr de peste 3000 de beneficiari credite în valoare totală de peste 3,5 miliarde de lei, având o dobândă fixă de 1,95%, pentru care ROBOR și celelalte comisioane au fost suportate de către stat.
Potrivit lui Florin Barbu, Ministerul Agriculturii are în vedere și în acest an o serie de măsuri similare pentru a veni în sprijinul fermierilor.
Astfel, șeful MADR a arătat că este în strânsă legătură cu toate instituțiile subordinate ministeruui, dar și cu toate prefecturile pentru constituirea comitetelor de situații de urgență pentru a evalua pierderile suferite de fermieri în urma calamitățile naturale de anul acesta, în vederea acordării despăgubirilor.
„Suntem în evaluare, aștept procesele verbale de constatare, aștept să vedem câte hectare sunt calamitate, astfel încât, apoi, pe de o parte, să pot merge la Comisia Europeană, așa cum am făcut și anul trecut, să negociez un pachet pentru despăgubiri la secetă, dar și în Guvernul României trebuie să avem o discuție pentru a ajuta fermierilor și anul acesta”, a transmis Florin Barbu.
Totodată, ministrul agriculturii a vorbit și despre eforturile depuse de MADR pentru a realiza, cu ajutorul Comisiei Europene, o altă formă de creditare cu ajutor de stat pentru dobândă, pentru agricutorii români, pe modelul Creditului fermierului.
„Cadrul Ucraina a expirat la 31 decembrie, dar, în momentul de față, am discuții la nivelul Comisiei Europeană pentru a realiza o altă formă de creditare, pe același model, însă exclusiv pe fonduri europene. Sunt în discuții avansate cu cei de la Comisia Europeană și cred că voi reuși și anul acesta să acordăm o formă de creditare așa cum am dat pe Creditul fermierului, cu 1,95% dobândă fixă, iar ROBOR și toate celelalte comisioane să fie achitate prin fonduri de la Uniunea Europeană”, a mai trasmis ministrul Florin Barbu.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

































