FINANTARE UE PENTRU INFORMARE SI PROMOVARE IN SECTORUL AGROALIMENTAR

Pentru anul 2018, Comisia Europeană a adoptat Programul de lucru cu privire la acțiunile de informare și promovare ale produselor agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe, care prevede lista temelor prioritare, bugetele aferente și acțiunile care pot fi puse în aplicare.

Scopul acestui program este, pe de o parte, de a crește numărul de activități destinate țărilor terțe, în care există cel mai mare potențial de dezvoltare, iar pe de altă parte, de a informa consumatorii de pe piața internă cu privire la standardele ridicate ale produselor UE, respectiv diferitele sisteme și etichete ale UE privind calitatea (denumirea de origine protejată − DOP, indicația geografică protejată − IGP, specialitatea tradițională garantată − STG).

Suma alocată programelor de promovare eligibile pentru cofinanțarea UE, în anul 2018 este de 179,1 milioane euro, cu 37,1 milioane euro mai mult față de bugetul din 2017. Campania 2018 vine cu o noutate, reprezentată de programele de informare și promovare de pe piața UE, destinate să evidențieze aspectul durabil al producției de carne de oaie și capră, care este considerat cel mai extins sistem de producție animalieră și care joacă un rol important în protejarea naturii și păstrarea biodiversității.

Bugetul alocat sectorului cărnii de ovine și caprine este de 6 milioane euro, din care 2 milioane euro sunt prevăzute pentru programele simple și 4 milioane euro sunt destinate programelor multinaționale.

Astfel, solicitanții pot propune două tipuri de programe: programele simple și programele multinaționale. Programele simple pot fi depuse de una sau mai multe organizații din aceeași țară a Uniunii Europene. Programele multinaționale provin de la cel puțin două organizații naționale din cel puțin două state membre sau din una sau mai multe organizații europene.

Programele pot fi depuse de organizațiile profesionale și interprofesionale ale sectorului, reprezentative la nivel național, grupuri și organizații de producători, precum și organisme din sectorul agroalimentar care au ca obiectiv activitățile de promovare.

Pentru a beneficia de sprijin financiar din partea Uniunii Europene, organizațiile din statele membre trebuie să realizeze un program în acest domeniu care să cuprindă acțiuni de informare și promovare. Cei interesați de acest program pot găsi mai multe informații pe site-ul MADR – secțiunea Agricultură > Promovare produse agricole > Campania de promovare 2018-(http://www.madr.ro/promovare-produselor-agricole/campania-de-promovare-2018.html ).

Grupurile și organizațiile de producători au posibilitatea de a elabora proiecte de propuneri pe care le vor putea depune la Comisia Europeană, urmând a fi evaluate de către experți independenți.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale facilitează accesul organizațiilor de producători la aceste programe, prin informare. Astfel, în data de 09 februarie 2018, ora 10:00, MADR va fi gazda unei întâlniri între reprezentanții Comisiei Europene și cei ai asociațiilor reprezentative din sectorul agroalimentar.     

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.