Finanțare de 300 milioane EURO, pregătită de șeful MADR pentru începutul anului 2026

pretul cerealelor, ministrul agriculturii, Arabia Saudită, fonduri europene, finanțare

Ministerul Agriculturii pregătește o nouă finanțare majoră pentru sectorul zootehnic, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro, care urmează să fie lansată în luna martie 2026. Anunțul a fost făcut de Florin Barbu, în cadrul emisiunii Meat Milk, difuzată la AGRO TV.

Potrivit ministrului agriculturii, noua finanțare este posibilă după modificarea regulamentelor europene, astfel încât animalele de reproducție să fie recunoscute drept mijloace fixe, la fel ca utilajele agricole. Această schimbare permite fermierilor să achiziționeze animale de reproducție folosind fonduri europene, o măsură considerată esențială pentru relansarea și modernizarea zootehniei românești.

”M-am zbătut un an de zile să modific acest regulament, să conving Comisia Europeană, iar partea de economie m-a ajutat foarte mult să le explic că animalele de reproducție reprezintă un mijloc fix în contabilitatea societăților, la fel ca orice utilaj cumpărat. I-am făcut să înțeleagă lucrul acesta și să modifice regulamentul, astfel încât să îți dea posibilitatea să achiziționezi animale de reproducție pe fonduri europene, ceea ce face România să intre într-o altă direcție de dezvoltare a zootehniei”, a precizat Florin Barbu, la AGRO TV.

Schema de finanțare pregătită de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale vizează achiziția de juninci pentru carne, juninci pentru lapte, ovine și scroafe de reproducție. Obiectivul este creșterea efectivelor de animale, îmbunătățirea geneticii și consolidarea fermelor românești.

”De anul viitor, din martie, scoatem undeva la 300 de milioane de euro pentru achiziționarea de juninci de carne, juninci de vacă de lapte, ovine, dar și scroafe de reproducție”, a mai subliniat șeful MADR.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.