Finanțare AFIR între 100.000 EURO și 1,5 milioane EURO! Când se depun cererile

AFIR fonduri europene microgranturi ajutoare 15.000 euro APIA euro AFIR subventie fonduri europene tinerii din diaspora tinerii fermieri activități non-agricole submăsurile 6.2 și 6.4 ghidurile solicitantului submăsura 6.1 instalarea tinerilor fermieri micii fermieri achizitia DE UTILAJE rabla pentru tractoare plati finantare, accesarea fondurilor europene

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat varianta consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în exploatații pomicole, finanțate prin submăsura 4.1a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).

Conform prevederilor PNDR 2020, prin submăsura 4.1a “Investiții în exploatații pomicole”, se vor acorda fonduri nerambursabile de aproximativ 50% până la maximum 70%, având valori cuprinse între 100.000 de euro și 1.500.000 de euro, suma depinzând de valoarea exploatației, precum și de tipul beneficiarului.

Potrivit AFIR, prin submăsura 4.1a, în sesiunea din acest an se vor acorda finanțări pentru trei tipuri de investiții:

  • Înființarea, extinderea, modernizarea plantației sau pepinierei, inclusiv condiționare și marketing;
  • Depozitarea, condiționarea și procesarea produselor pomicole;
  • Utilaje de recoltare prin care se asigură modernizarea exploatației pomicole.

Într-o informare pe pagina sa oficială de facebook, europarlamentarul Daniel Buda a subliniat faptul că pentru fermele mici cu dimensiunea între 4.000 – 11.999 SO (standard output), intensitatea sprijinului este de 50% din cheltuielile eligibile, cu limita de 100.000 de euro pentru achiziții simple, incluzând utilajele de recoltare și 450.000 de euro pentru proiecte complexe.

În cazul fermelor medii cu dimensiune între 12.000 – 250.000 SO, intensitatea sprijinului va fi de 50% din cheltuielile eligibile, cu limita de 200.000 de euro pentru investiții ce presupun achiziții simple, incluzând utilajele de recoltare și 1500000 de euro pentru proiectele complexe.

Pentru obținerea materialului de înmulțire și materialului de plantare fructiferi, se acordă un sprijin de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, cu limita de 300.000 de euro pentru achiziții simple, incluzând utilajele de recoltare și 1.500.000 de euro pentru investiții complexe.

Fermele mari, cu o dimensiune de peste 2500.000 SO, vor beneficia de un sprijin cu o intensitate de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, cu limita de 300.000 de euro pentru proiectele cu achiziții simple, inclusive utilaje de recoltare și 1.500.000 euro pentru proiecte complexe.

Sprijinul de până la 50% din totalul cheltuielilor eligibile acordat fermelor asociative poate fi majorat cu 20 de puncte procentuale, cu condiția ca sprijinul combinat să nu depășească 90% pentru investițiile colective și pentru investițiile legate de operațiuni ce sunt prevăzute la art. 28 – Agromediu și climă și art. 29 – Agricultură ecologică din Regulamentul UE nr. 1305/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit surselor AGRO TV, sesiunea de depunere a proiectelor pentru submăsura 4.1a ar putea fi lansată de AFIR în a doua parte a anului 2022, după încheierea procedurii de înregistrare la APIA a exploatațiilor din acest an.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

3 comentarii

  1. Detin o livada cu alun pe 21 ha înființată cu un an în urma Pentru aceasta doresc o modernizare ce se încadrează în submasura 41a cu o finanțare de cel puțin 70 % considerând ca sunt eligibil Ptr aceasta rog sa ma contacteze o pers ce are competenta pe aceasta submasura…tf 0724 426 782

  2. Bună….sunt asociat unic la o ferma de 120 h cultura mare din anul 2005…și as dori sa înființez o suprafață se 30 h aproximativ se Nuc…va rog sa ma informați cum sa procedez…mulțumesc..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.