Festivalului Vinului Moldovei, un adevarat succes

Peste 11.000 de vizitatori și aproximativ 44.000 de pahare de vin consumate – acesta este bilanțul celei de-a doua ediții a Festivalului Vinului Moldovei, care a avut loc la Snagov în weekend-ul 14 – 15 septembrie.

La acest eveniment dedicat Republicii Moldova au participat, prin intermediul Oficiului Național al Viei și Vinului, 32 de crame, care au prezentat publicului din România peste 200 de etichete de vin, majoritatea dintre acestea fiind premiate la marile competiții internaționale de profil. Este vorba de Asconi, Agrici, Atu Winery, Bardar, Barza Albă, Basavin, Bostavan, Castel Mimi, Château Vartely, Cricova, Carlevana Winery, Doina Vin, Fautor, Gitana Winery, Imperial Vin, Kazayak Vin, Maurt, Mileștii Mici, Asociația Micilor Producători, Carpe Diem, Purcari, Rădăcini Wines, Sălcuța, Suvorov Vin, Timbrus, Vinăria Hîncești, Vinuri de Comrat, Vinăria din Vale, Vinia Traian, Chateau Cristi, Vinăria Dac, Tomai Vinex, Equinox etc.

Participanții la eveniment au avut posibilitatea de a savura preparate tradiționale moldovenești, dar și reinterpretate, gătite în cadrul unor sesiuni de live cooking susținute de Chef Constantin Turculeț și Chef Cătălin Constantin. De asemenea, vizitatorii s-au putut relaxa pe malul lacului din Snagov, iar cei mici s-au distrat în voie în zonele create special pentru ei. În fiecare seară, pe scena de la Lagoo-Snagov au urcat artiști de renume: Irina Rimes, The Motans, Robin and the Backstabbers, Alex Calancea & Lupii, Timpuri Noi, Mihail, FiRMA și Dara, iar gazda evenimentului a fost  Cosmin Tudoran, binecunoscut blogger de vin, somelier, degustător autorizat și fost solist al trupei Cassa Loco.

,,Am păstrat formatul de anul trecut, spațiul de eveniment și conceptul, pentru că suntem de părere că aceasta este formula potrivită pentru a ne promova: combinația de muzică, vin de calitate și gastronomie moldovenească. Misiunea principală a Oficiului Național al Viei și Vinului, care reunește toate cramele din Moldova sub brandul de țară Wine of Moldova, este de a promova toate aceste crame pe plan internațional și pentru a le oferi producătorilor sprijin în ceea ce privește exportul. România este a doua piață ca valoare și volum unde exportăm, conform cifrelor de anul trecut. Este o piață foarte importantă pentru noi și, într-adevăr, inclusiv după evenimentul de anul trecut mai multe crame au găsit parteneri în piața românească. Acesta este doar unul dintre evenimentele pe care le avem în România. Pe 20-22 septembrie vom fi la Iași, iar pe 27-29 septembrie, Wine of Moldova ajunge la Baia Mare”, a declarat Irina Bîstrițchi, director adjunct ONVV.

Festivalul Vinului Moldovei este primul și singurul festival de vinuri digitalizat din România care, prin utilizarea tehnologiei dedicate, a reușit să faciliteze informarea publicului și accesul rapid la toate detaliile și activitățile festivalului.

Accesul la eveniment s-a făcut printr-o brățară identificabilă prin cod unic, care a fost scanată la fiecare degustare, vizitatorii având astfel posibilitatea de a oferi vinului degustat un rating pe o scara de la 1 la 5, prin intermediul unei interfețe digitale.

Vinul Moldovei. O legendă vie este brandul de țară care reunește toți producătorii de vinuri din Republica Moldova și este marcă înregistrată susținută de Oficiul Național al Viei și Vinului. Acesta a reorientat complet industria viticolă din această țară către calitate și excelență, de aceea Vinul Moldovei este un vin al schimbării și al transformărilor, dar și o promisiune și un angajament față de consumatori.

Un eveniment Vinul Moldovei – O legendă vie

Recomandat de: Europa FM

Parteneri media: România Liberă, Igloo, Revista Cariere, Catchy.ro, Life.ro, Agerpres, Vinul.ro, Vin2.ro, Revista HORECA, Horeca Insight, Business 24, Ziare.com, Femei în tendințe, Fete de 10, Organizația Studenților Basarabeni, Agro TV, www.orheianca.eu

Festivalului Vinului Moldovei, un adevarat succes Evenimente

Festivalului Vinului Moldovei, un adevarat succes Evenimente

Festivalului Vinului Moldovei, un adevarat succes Evenimente

Festivalului Vinului Moldovei, un adevarat succes Evenimente

Festivalului Vinului Moldovei, un adevarat succes Evenimente

Festivalului Vinului Moldovei, un adevarat succes Evenimente

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.