Fermierii români, în pericol să piardă peste 50 EURO din subvenția APIA! ”Este o BOMBĂ cu ceas”

Planul Național Strategic (PNS) este o bombă cu ceas pe care nimeni nu știe cum să o dezamorseze – este afirmația lui Cosmin Iancu, tânăr fermier din județul Ilfov. Potrivit acestuia, unele codiții incluse în acest PNS le pun bețe în roate agricultorilor din țara noastră. Mai mult, în loc ca subvențiile să fie mai mari, pentru a se alinia nivelului celor din statele vestice, acestea vor scădea și mai mult.

”PNS-ul este o bombă cu ceas pe care nimeni nu știe cum să o dezamorseze în momentul de față. Problema este că timpul trece, ne apropiem cu pași repezi de campania de depunere a cererilor la APIA, iar din păcate, nici funcționarii, nici noi, nimeni nu a reușit să traseze, în linii mari, o direcție pe care o vom aborda în următoarea perioadă. Am participat la un simpozion acum o săptămână, cu un număr de fermieri importanți din Ilfov, Prahova și Giurgiu, iar mulți dintre noi au evocat această problemă.

Dacă ne uităm puțin la cum vor arăta aceste plăți, este clar că noi trebuia să ne aliniem la trendul european, trebuia să reușim oarecum o creștere a subvențiilor, să ne apropiem și noi de țările mai dezvoltate. Din păcate, ne vom îndepărta. Îmi e teamă că aceste cuantumuri se vor diminua și mai mult, pentru că fermierii nu vor reuși acceseze ecoschemele și vor fi foarte mulți bani care se vor pierde”, a precizat Cosmin Iancu pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Una dintre îngrijorările tânărului agricultor este legată de așa-numita înverzire. Condițiile pentru această plată se vor schimba începând de anul acesta, iar mulți fermieri nu sunt pregătiți pentru a asemenea transformare. În aceste condiții, ei nu vor mai putea accesa subvenția respectivă, astfel că vor pierde o parte importantă din plata la hectar cu care erau obișnuiți.

”Pentru acea înverzire pe care o cunoaștem cu toții, avem obligația în momentul de față să cultivăm 10% din suprafața pe care o declarăm cu leguminoase. Sigur că fermierii care se află în zone irigate își permit să meargă pe soia sau alte soluții, însă pentru cei care suntem în zone mai vitregite din punct de vedere al condițiilor meteo, singura variantă rămâne mazărea. În cazul meu, să semăn 120 de hectare de mazăre la momentul acesta, în momentul în care ne-am procurat deja sămânța pentru culturile prășitoare, au fost încheiate vouchere, avem o mare parte din marfă în custodie; nu poți să vii la jumătatea jocului și să schimbi regulile. Ar trebui făcută de urgență o derogare, cel puțin pentru anul acesta.

Ecoschema va fi o subvenție care va fi la latitudinea fiecăruia, trebuie socotit cu pixul dacă se justifică să o accesezi sau nu. (…) Până în momentul de față, subvenția la noi a fost undeva în jur de 190-200 euro/hectar cu totul, în care erau incluse plata unică pe suprafață, înverzirea și toate celelalte. În PNS, înverzirea se convertește într-o ecoschemă. Acei 56 de euro, dacă nu îi vom accesa, se scad din această subvenție, deci noi nu vom rămâne cu cuantumul subvenției pe care l-am avut, iar în plus să aplicăm ecoschema dacă vrem. Dacă nu facem ecoschema, cu siguranță vom avea în minus acești 56 de euro/hectar față de exercițiile financiare precedente. (…) Ce faci, dacă renunți și la ecoschemă, semeni porumb, vine o secetă ca în 2020 și pierzi și banii, pierzi și cultura și începi să te gândești la faliment”, a mai subliniat Cosmin Iancu.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole